Moş Tănăsie pribeagul


taramul nalucirii

Au fost odată, înt-­un sat, un moş şi o babă care aveau trei copii; ei i-­au crescut cu sudoarea trudiei lor şi i-­a învăţat că viaţa se ţine prin muncă şi omenie. Tustrei feciorii, căsătorindu-­se, au plecat de la casa părintească şi şi-­au făcut rânduielile vieţii, cu gospodării după puterile lor.
Acest om, stând într­-o seară pe prispă, singur, cu gândurile lui, iaca aude o bătaie de băţ în poartă:
– Intră! – dădu învoire moşul.
În curte a intrat, proptindu-­se în toiag, un drumeţ cu plete lungi, albe ca neaua.
– Bună sara!
– Mulţam! Da’, cu ce vânt pe la noi?
– Mi-ar fi de trebuinţă sălaş pentru înnoptare.
– Cum să nu? Din toată inima! Aşteaptă-­mă pe prispă, până când îi spun soaţei să dezvelească jarul din vatră şi să-­ţi gătească de cină – îl întâmpină cu bucurie gazda.
După ce îi spuse babei sale că a mas la ei un drumeţ şi că se cuvine, să-­i dea ceva de mâncare, el se întoarse pe prispă, lângă străin. Vorbiră despre una, despre alta, depre vreme, despre nişte războaie care se petrecuseră de curând, despre rodul câmpului, vlăguit în vara aceea, de secetă. Baba îi aduse drumeţului o bucată de mălai copt pe vatră, o ceapă şi o jumară de slănină.
– Toate ar fi cum ar fi în viaţa asta – se jelui gazda – şi bune şi rele, da’, una-­i prea de tot, le pune capăt la toate: moartea. Chiar mai înainte, stând aci, pe prispă, m-­a cuprins un mare bănat după lumea asta. Cum să-­mi părăsesc mâne-­poimâne fiii, nepoţii şi nevasta, cum să nu mai simt eu miroasele câmpului, cum să nu mai văd eu iarbă, frunză, ploi, soare, lună, stele? Mă bat gândurile astea, pentru că, de câteva zile, simt în trup o mare slăbire, mă trage pământul…
Drumeţul tăcea şi-­l asculta, molfăind între gingii bucatele de cină. După ce mâncă, spuse: „Bogda-proste!” şi aşteaptă să vadă unde o să-­l culce.
– O să te culci în patul din casă, eu cu baba o să dormim pr priciul ăsta de pe prispă, hotărî gazda…
– Mare mulţămire, da’ aş cere învoire să dorm pe prispă, la răcoare; în zori trebuie să plec, că mai am drum lung de umblat.
– Bine, culcă­-te aci, dacă aşa ţi-­e voia, însă mâne dimineaţă să nu pleci, fără să iei ceva de-­ale gurii.
Îi dori noapte bună şi se duse de se culcă în casă.
Noaptea visă că, dacă va spune cuvintele vrăjite:
SATOR
AREPO
TENET
OPERA
ROTAS,
bătrânul drumeţ va apare şi-­i va împlini orice dorinţă.
Dis-­de-­dimineaţă, sări ca ars din pat şi se duse afară să vadă dacă se sculase drumeţul. Pe prispă, nimeni! „Poate că, într­adevăr, străinul acela a fost un vrăjitor”, se înfioră el şi se chinui să­-şi amintească vorbele fermecate din vis. Se bucură, peste fire, când şi-­o aminti şi pe ultima. Cu un glas tremurat spuse cele cinci cuvinte. Ca din pământ, în faţa lui apăru drumeţul; acesta, la fel ca­-n seara trecută, părea cerşetor, dar îi dădu bineţe, cu un glas schimbat, puternic, ca de stăpân:
– Bună dimineaţa, Tănăsie! (ştia, vezi bine, cum îl cheamă pe moşul din sat, fără ca acesta să-­i fi spus numele!).
– Mulţam, dumitale! – îi răspunse moş Tănăsie, abia mişcându­-şi buzele, de uimire.
– Ei, spune ce doreşti! – îi ceru vrăjitorul.
Moş Tănăsie credea că visează încă şi zise într-­o doară:
– Aş vrea să fiu un izvor, să nu mor niciodată.
– Aşa să fie! – încuviinţă vrăjitorul şi pieri.
Moş Tănăsie se topi, începând de la tălpile picioarelor, prefăcându­-se , aşa cum dorise el, într-­un izvor, care curse de pe prispă în curte, apoi în grădină, la vale, ajungând în pârâul de la marginea ogrăzii. Se veseli mult că se poate zbengui printre livezi verzi, printre şesuri cu presuri şi printre câmpii cu ciocârlii, cunoscând, mereu, tot alte şi alte izvoare călătoare.
În râul limpede se juca adesea cu droaia de copii, care se scăldau; în unele locuri învârtea cu plăcere roata morilor de apă, bucurându-se că îi ajută pe oameni să-­şi macine bucatele. De acum, gândul său cel mai scump era să ajungă la Mare-­cea­Mare şi acolo să trăiască în veci de veci, în nemărginirea soarelui, lunei şi stelelor, împreună cu ai săi, pe care, când va fi sorocul, îi va chema acolo, unul câte unul.
Dar viaţa izvorului nu curgea numai în pace şi bucurie. În apropierea unui sat, nişte gospodari ridicaseră o stavilă în albia râului şi, de accea, print-­o ierugă izvorul fu nevoit să intre într-­o topilă. Peste mănuşile de cânepă erau întinse nişte ruzi de lemn pe care stăteau bucăţi grele de pajişte, să nu iasă cânepa deasupra apei. Izvorul a rămas închis sub cânepă şi, în câteva zile, mai-­mai să se-­năbuşe de putoare. Se chinuia din răsputeri să­-şi ţină firea şi să nu spună cuvintele vrăjite, ca să­i ceară ajutor drumeţului…
După vreo săptămână, oamenii au scos cânepa de la topit şi au deschis ieruga, dând drumul izvorului în râu. I­a trebuit un ceas, până când a reuşit să se spele de mocirla topilei. Când s­-a văzut limpezit, a căutat să curgă numai prin mijlocul râului, ca să poată-mbrăţişa în undele lui cerul cu podoabele sale. Şi, neîncetat, gândul său cel mai scump era să ajungă la Marea­-cea­-Mare, să trăiască în veci de veci, cu ai săi, în nemărginire.
Într-­una din zile ajunse într-o cetate. Se bucură că i­-a fost dat să vadă o asemenea minunată aşezare. Aci erau case mari din cărămidă, turnuri şi uliţe largi, oameni mulţi, cu fel de fel de treburi. Cetatea avea şapte mori de apă şi, cu toată graba sa de a ajunge la Marea-cea­-Mare, nu se răbdă să nu învârtă roţile de la toate morile, gândindu-­se că, poate, cea mai frumoasă viaţă omenească este aceea de morar.
A ajuns la marginea cetăţii, curgând într­-un râu larg, cu malurile încărcate de sălcii plângătoare. Aci, din nou, necaz greu…În râu se deşertau toate zoaiele cetăţii; el se îmbolnăvi de scârbă. Îi trebui multă vreme să curgă, până când se curăţă de murdăriile acelea şi se însănătoşi; apoi iarăşi îl cuprinse dragul de lume. Şi hai, hai, în hălăduire, prin locuri mândre ca-­n poveşti, bucurându-­se şi minunându-­se de frumuseţile pământului.
Se sălta ca o ţâşnire de păstrăv, dorind să vadă lumea de dincolo de maluri. Celelalte ape ale râului nu înţelegeau de ce unda aceea nu mai avea astâmpăr, vrând să vadă şi să audă totul şi o credeau că e cu mintea rătăcită, neştiind că ea are suflet de om.
Moş Tănăsie-­izvorul călătorea, aşadar, spre Marea­-cea-­Mare, întâlnind în drumul său câmpii verzi, dealuri cu viţă ­de­ vie, sate şi cetăţi, care de care mai minunate. Mai fu oprit de câteva ori în nişte topile, mai se viteji cu învârtirea roţilor de moară. Odată, se înşelă amarnic, văzând la celălalt mal o ierugă; se înghesui să curgă şi el în ea, crezând că ajunge la vârtejul unei roţi de moară. Dar, iaca, din ierugă, ţup, într-­o ştează. Şi să vezi, zoală pe sărmanul moş Tănăsie-­izvorul, cel rotit şi răsrotit sub maiurile harnice! Scăpă mai mult mort decât viu din vâltoarea pivei şi, căzând la prund, boli aşa de rău încât apele râului îl cărară din milă spre Marea-­cea-­Mare. Ar fi vrut să aibă hodină, însă nu putea, că era prins fără nici o oprire de curgerea cea vecinică. În scobiturile malurilor nu se adăpostea, pentru că îi era teamă de raci. Nu­-i putea suferi de pe când fusese prunc. Atunci, la scaldă, un prieten de joacă îi azvârlise pe spate un rac cât un rotund de palmă, speriind­u-l atât de tare pe Tănăsie, încât el a ţâvlit de a răsunat valea, a rupt-o la fugă, gol cum era, şi nu s-­a mai oprit până acasă. (…)

Din volumul Tărâmul nălucirii, AurelTurcuș, Editura Excelsior Art

Anunțuri

Un comentariu la “Moş Tănăsie pribeagul

  1. Existenta este un fluviu in care ne aflam cu totii. Unii de teama curentului dinspre mijlocul fluviului, raman pe langa maluri, acolo unde este maracinis de care sa se tina, acolo unde apa mai balteste…
    Altii se lasa purtati de curentul puternic al Existentei, asumandu-si toate riscurile vietii, acolo unde curentul ii obliga sa inote, ii face puternici mergand o data cu Existenta in spre marele Ocean. Cu siguranta ca acestia vor intalni Oceanul…

    Apreciază

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s