Ode


 

ODE -  COPERTA 1

(…) Quintus Horatius Flaccus, cel mai mare poet liric al Romei antice, născut la Venusia (Venosa) în anul 65 a. Ch.; mândru de originea sa umilă, era fiul unui libert (sclav eliberat), provenit, se pare, de pe ţărmul oriental al Mediteranei; studii la Roma (prof. Orbilius), apoi la Academia din Atena; devine tribun militar, dar, după înfrângerea de la Philippi, când revine la Roma, tatăl lui murise, iar puţina avere îi fusese confiscată; beneficiind de o amnistie, trăieşte ca funcţionar public şi începe să scrie versuri; talentul lui e remarcat de poeţii Vergilius şi Varius, care îl prezintă lui Maecenas; acesta, înalt demnitar şi apropiat al împăratului Augustus, el însuşi poet, îi devine prieten şi, preţuindu-i talentul, îi dăruieşte o proprietate în regiunea Sabina, lipsindu-l de grijile materiale şi asigurându-i tihna necesară creaţiei; poetul moare, aşa cum îşi dorise, în acelaşi an cu amicul său Maecenas (8 a. Ch.). (…)

CARTEA I

1 ( Ad Maecenatem )
Mecenas, tu, născutul din vechiul neam regesc,
Eşti scutul meu cel dulce, podoaba mea cea mare!
Eu ştiu că unii-s mândri, pe roţi de cuceresc
Olimpic praf, cu caru-n concurs de alergare.

De roţile încinse pot borna s-o ferească
La ntreceri când aleargă mai repede ca vântul,
Pe frunte o cunună de-ajuns-au să primească,
Se cred la fel cu zeii ce stăpânesc pământul.

Îl bucură pe unu,-n onoruri întreite
Să salte prin mulţimea atât de schimbătoare;
Pe altul, când grămada de grâne aurite
Din libiene lanuri o-nghesuie-n hambare.

Pe cel ce a îndrăgit moşia părintească,
Nu-l face să o lase averea lui Atal,
Corăbii cipriote nu-ncearcă să vâslească,
Înspăimântat să treacă pe-al Mării Mirte val.

Când negustorul vede furtuna cum se zbate,
Icaricele valuri pe mare înălţând,
Ogorul şi-l doreşte şi tihna din cetate,
Dar îşi repară nava, la-al sărăciei gând.

Un altul, ziua-ntreagă culcat pe sub umbrare,
Din vinul vechi de masic îşi toarnă în pocal
Şi, prins de somn acolo, la sacrele izvoare,
Îşi mângâie aleanul cu şuşotit de val.

Pe mulţi i-atrage-un sunet de trâmbiţă şi goarnă,
Ba chiar iubesc războiul, de mame blestemat.
Nici tânăra soţie acasă nu-l întoarnă
Pe cel care aşteaptă prin codru vreun vânat;

Sub cerul rece al-iernii rămâne n-aşteptare,
Copoii credincioşi adulmecă isteţ,
Să simtă de îndată o ciudă când apare,
Sau de şi-a rupt capcana cu colţii vreun mistreţ.

Pe mine, o cunună pe fruntea luminată
De zei mă pune-alături şi mă înalţă-n slavă;
De plebe mă separă mişcarea cadenţată
De nimfe şi de satiri în umbra din dumbravă;

Căci muza Euterpe de fluierul nu-mi stinge,
Iar Polihimnia-mi lasă vibraţia din strune,
Cu creştetul semeţ eu stele voi atinge,
Când cu poeţii lirici alături mă vei pune.

(…)

fragment din Cartea I, volumul Ode, Quintus Horatius Flaccus, traducerea din limba latină de Ecaterina Andreica, Ed. Excelsior Art, 2014

BUTON CUMPARA3

Anunțuri

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s