Scrisoare către un tânăr poet şi o propunere pentru încurajarea poeziei în Irlanda / 3


Sic honor et nomen divinis vatibus
atque Carminibus venit.*

HORAŢIU, Arta poetică

imagini irlanda

(…) S-ar putea să ţi se pară că e o sarcină foarte dificilă aceea de a cunoaşte bine pe toţi anticii care au excelat, fiecare în genul său; şi, într-adevăr, aşa ar fi fost, dacă n-ar fi apărut de curând o metodă ingenioasă, care constă în folosirea de extrase, compendii, rezumate, sumare etc., care reprezintă nişte soluţii minunate pentru a deveni foarte instruit fără a face lecturi sau cu un minim de lecturi, şi care au aceeaşi utilitate ca şi oglinzile de foc, pentru a concentra razele spiritului şi ale cunoaşterii risipite în diferitele opere ale tuturor autorilor şi a le proiecta, cu toată viteza şi toată incandescenţa lor, asupra imaginaţiei cititorului. Şi de aceasta se leagă foarte strâns o altă invenţie modernă: consultarea Indexului, ceea ce seamănă cu citirea cărţilor în felul evreilor, începând cu sfârşitul. Se scurtează calea ce duce la cunoaşterea autorilor; căci e bine să tratăm autorii ca pe homari, să căutăm partea cea mai bună la coadă şi să aruncăm corpul în farfurie. Cei mai îndemânatici hoţi (şi ce sunt acei cititori care nu citesc decât pentru a împrumuta, adică pentru a fura?) sunt obişnuiţi să vă taie portmantoul pe furiş, fără a se mai obosi să vă scotocească prin buzunare. În fine, exact asta ne învaţă principiile filosofiei înseşi; căci una din cele mai frumoase reguli ale logicii este: finis est primus in intentione.*
Lumea savantă este deci foarte îndatorată eforturilor excepţionale făcute recent de un priceput editor al clasicilor, care a realizat o lucrare minunată bazată pe aceste metode moderne. Graţie acestei formule inedite, fiecare autor asudă sub propria sa greutate, fiind împovărat de propriul său Index şi, ca un negustor ambulant din Nord, ne aduce tot avutul şi tot mobilierul în cârcă, dimpreună cu o mare felurime de mărunţişuri utile. Toţi tinerii studioşi se cuvine să-i adreseze laude pentru timpul şi pentru truda pe care le-o cruţă în silinţele lor de a aduna cunoştinţe folositoare; căci acela care scurtează un drum este un binefăcător al societăţii, precum şi al fiecărei persoane în parte care are ocazia să călătorească pe acel drum.
Dar să continuăm ce începusem. Nimic n-am regretat mai mult în vremea mea decât faptul că am văzut căzând în uitare micile jocuri ingenioase care erau la modă în copilăria mea, şi cărora li s-a datorat marea uşurinţă în materie de compoziţie prin care s-a deosebit acea epocă de cea de azi; şi dacă ceva a dus la răcirea interesului pentru versificaţie în zilele noastre, nu trebuie să căutăm prea departe cauza. Aşadar, dacă am putea reînvia acele jocuri, sunt de părere că cea mai înţeleaptă atitudine ar fi să le practicăm de câte ori avem ocazia.

(…)

Ţi-aş sugera să stabileşti relaţii între lucruri care n-au nici cea mai mică potrivire în realitate; ceea ce reprezintă o creaţie în adevăratul înţeles al cuvântului, precum şi autentica lucrare a poetului, după cum ne indică şi numele lui; şi permite-mi să-ţi spun că un bun poet nu se poate dispensa de o bogată provizie de comparaţii, pre-cum nici cizmarul de calapoadele sale. El trebuie să le aibă în dugheana lui, agăţate pe perete, ordonate după mărime, mereu pregătite pentru orice nevoie practică şi adaptate la picioarele oricăror forme de versificaţie; şi aici aş putea descrie mai pe larg (şi ard de dorinţa s-o fac) uimitoarea asemănare și potriveală ce există între un poet şi un cizmar, în multe împrejurări ce le sunt comune amândurora: modul în care îşi încing fruntea, materia asupra căreia îşi exercită talentul, îndemânarea lor de a tăia, decupa şi scurta etc., dar n-aş voi să mă lansez în digresiuni şi nici să dau impresia că aş glumi în legătură cu un subiect aşa de serios.
…Eu zic că, dacă te dedai la aceste mici jocuri (fără a mai vorbi de altele la fel de iscusite), nici nu-ţi închipui câte foloase (pentru poezie) vei avea de acolo, şi cum îţi vor întreţine ele avântul imaginaţiei. Dăruieşte-le deci, acestora, clipele libere, ori, mai degrabă, acordă-le toate clipele tale, şi atunci vei proceda cum îi stă bine unui om cuminte, şi vei face din chiar divertismentele tale un mijloc de perfecţionare; la fel cum face inimitabila albină, care îşi îndeplineşte în acelaşi timp toate actele existenţei: se hrăneşte, munceşte şi se distrează totodată.
Nu mă îndoiesc deloc că propria dumitale înţelepciune te va împinge să-ţi cauţi un loc, în fiecare seară, printre oamenii de valoare, într-o anume cafenea din oraş, unde îţi vei modela aptitudinile, în ce priveşte spiritul, religia şi politica şi că, deasemenea, vei frecventa Comedia cât de des o vei putea face, fără a-ţi vinde acolo cărţile. Căci, în austerul nostru teatru, Caton însuşi ar fi putut să intre şi să rămână până la căderea cortinei. Vei putea să asişti, din când în când, la conversaţiile dintre actori: sunt nişte oameni care pot fi spirituali în afara scenei, la fel cum trec drept eleganţi pe scenă. Am cunoscut un misit care oferea mărfuri la fel de bune şi la preţuri la fel de mici ca şi negustorul care îl angajase.
Adaugă la asta folositorul obicei de a-ţi garnisi carneţelul de note cu felurite citate din texte moderne; şi de a citi cele mai diverse piese de teatru, în special pe cele noi, şi, mai presus de orice, pe cele băştinaşe, tipărite prin subscripţie; iar cât priveşte această problemă a produselor irlandeze, sunt cu totul de acord cu recenta propunere: „să respingem şi să interzicem tot ce vine din Englitera”. Ce rost are să le cerem huilă sau poezie, când le avem aici, la noi, la fel de bune şi mai potrivite trebuinţelor noastre?
În sfârşit, o culegere de locuri comune ale limbii este un lucru de care poetul nu se poate lipsi, întâi pentru motivul că „marile spirite au memoria scurtă”, iar pe de altă parte pentru că poeţii, fiind prin profesiunea lor fantezişti, adică o specie de mincinoşi, ar trebui să aibă o memorie sănătoasă; pentru a împăca cele două lucruri contrarii, o colecţie de acest gen ar fi ca o memorie suplimentară, sau ca un registru unde se consemnează pasajele remarcabile din cărţile citite sau din discuţiile de zi cu zi. Vei cuprinde acolo nu numai gândurile proprii originale (care, putem paria pe o sută la unu, sunt puţine sau nesemnificative), dar şi pe cele ale altora, pe care crezi că merită să ţi le însuşeşti. Căci, fă-ţi din asta o regulă, când un autor apare în catastiful tău, ai acelaşi drept asupra spiritului său, cum are un negustor asupra banilor tăi atunci când eşti înregistrat în catastifele lui.
Cu ajutorul acestor câteva instrucţiuni uşor de urmat (şi cu acela al talentului), s-ar putea să capeţi în scurt timp calităţile unui poet, şi să îndeplineşti în mod strălucit acest rol. Cât priveşte alegerea subiectelor sau maniera în care vei compune, nu-mi pot asuma rolul de îndrumător; dar mă voi aventura să-ţi ofer câteva scurte păreri, pe marginea cărora vei putea medita pe îndelete. Permite-mi să insist în mod special să nu nesocoteşti acea idee specifică modernilor noştri dedicaţi poeziei, anume că un poet nu trebuie să scrie sau să vorbească niciodată aidoma oamenilor obişnuiţi, ci respectând ritmul şi rima, la fel ca un oracol; insist asupra acestui aspect, cu atât mai mult cu cât am văzut cum, conform acestui principiu, sunt evocate, din amvon, diverse personaje, şi o întreagă predică este compusă şi pronunţată în versuri albe, spre marea onoare a predicatorului, şi nu mai puţin spre mulţumirea reală şi spre deplina lămurire a publicului auditor; şi cred că secretul succesului acesta este: când materia asupra căreia se apleacă predica nu e mai mult decât simplă argilă, sau, cum avem obiceiul să spunem, un biet boţ de lut inert, predicatorul, care nu are de unde procura un material mai bun, modelează cu grijă şi şlefuieşte şi dă lustru, apoi usucă şi spală bucata de lut, după care o coace la flacăra focului poetic; la urmă, ea sună ca oricare altă oală de pământ şi este tocmai bună s-o pună în faţa convivilor obişnuiţi, care sunt deprinşi, ca şi membrii unei congregaţii, să se adune adesea în acelaşi loc pentru plăcerea lor. (…) (continuarea într-o publicare viitoare)

fragment din volumul Istorii irlandeze,  Jonathan SWIFT, selecţie, traducere şi note de Bogdan Bădulescu, în curs de apariţie la Editura Excelsior Art

Anunțuri

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s