Quilca: defectuozități, năpaste, ghinioane și dezastre


imagini irlanda

Quilca: aşa fusese botezată o căsuţă de ţară, pe care prietenul său Sheridan i-o închiriase decanului de la catedrala Saint-Patrick din Dublin, Jonathan Swift. Acesta a compus şi versuri comice despre Quilca.

Nu mai mult de o încuietoare şi jumătate în toată casa.
Cheia de la grădină, pierdută.
Numai câteva pahare, toate crăpate.
Aripa nouă să năruieşte înainte de a fi fost terminată.
O balama de la uşa dinspre uliţă ruptă, şi oamenii obligaţi să intre şi să iasă pe uşa din dos.
Uşa de la dormitorul decanului împănată de crăpături.
Cămara lasă vântul să bată în voie, că aproape stinge lumânările din casă.
Patul decanului ameninţă în fiecare noapte să se prăvălească sub el.
Măsuţa, ruptă şi deschiotolată.
Culoarele deschise deasupra capului său, prin care pisicile ajung zi de zi în cămară şi fac acrobaţii aeriene pentru care una din ele a fost judecată, condamnată şi executată cu sabia.
Masa cea mare, într-o permanentă stare de ebrietate.
În toata casa, un singur scaun pe care poţi şedea, şi acela lovit de gută.
Bucătăria, neîncetat o îmbulzeală de primitivi.
Imposibil să-ţi procuri măcar o bucăţică de carne de oaie în tot ţinutul.
Lipsa paturilor, şi răzmeriţă cauzată de asta printre servi-tori, până când au fost aduse nişte divane.
O lipsă ieşită din comun a uneltelor cele mai banale şi mai trebuincioase.
Nici o bucată de cărbune pe această vreme friguroasă; iar Doamna Johnson şi decanul în persoană, cu toţi servitorii lor, obligaţi să ajute la transportarea cărbunilor de la turbărie.
Grătarul sobei de la dormitorul doamnelor rupt aşa de tare că au trebuit să fie scos, şi a fost obligate să stea fără foc, căminul scoţând fum într-un mod de nesuportat; şi mantia îmblănită a decanului folosită pentru a opri curentul care vâjâie prin cămin, altfel ar fi îngheţat toate de frig.
Un mesager trimis la o milă distanţă pentru a împrumuta o pâlnie veche, crăpată.
Sticle astupate cu bucăţele de lemn şi de câlţi, în loc de dopuri de plută.
Nici o unealtă pentru foc, în afară de o străveche pereche de cleşti care se plimbă prin toată casa şi este folosită şi pentru a scoate carnea din oală, în lipsa unei furculiţe mari.
Fiecare servitor, şterpelitor pasionat a tot ce se bea şi se mănâncă, şi oricine are drum prin casă, şterpelitor îndrăcit a tot ce-i cade în mână.
Frigarea, tocită de cât au scormonit cu ea prin mlaştini după lemne, sfâşie carnea.
Bellum atque faeminam, sau război în bucătărie între femeia de serviciu şi o clică oribilă de ambele sexe: ea, pentru a menţine ordinea şi curăţenia; ceilalţi, pentru a distruge şi una şi alta; şi de obicei ei sunt învingători.
28 aprilie. În această dimineaţă, uşa cea mare din faţă dată de perete, şi bâţâindu-se încolo şi încoace cu toată greutatea pe balamaua de jos, care s-ar fi rupt de tot dacă decanul nu i-ar fi venit din întâmplare în ajutor.
O groapă în podeaua din camera doamnelor, un pericol permanent să rupă vreun picior.
Două infernale vârfuri de fier ieşind din lemnul patului din dormitorul decanului, care e în pericol de a-şi zdrobi tibia de câte ori se scoală sau se culcă.
Servitorii doamnelor şi ai decanului molipsindu-se repede de purtările tâlhăreşti băştinaşe; doamnele, şi ele corupte; decanul scoate mereu flăcări pe nări şi e în primejdie fie de a pierde tot ce mai are omenesc în el, fie de a vieţui în barbarie, din dorinţa de armonie.
Doamna Dingley, foarte grijulie cu ea însăşi şi nesimţită faţă de amicii săi; doamna Johnson, bolnavă, tratată cu nepăsare; decanul, surd şi mereu cu capsa pusă; camerista, neîndemânatică şi greoaie; Robert, puturos şi uituc; William, o secătură neobrăzată şi înfumurată; Robin şi servitoarea, singurii stâlpi de susţinere ai casei.
Bellum lacteum, sau războiul lactat dintre decan şi clica de la Quilca; aceştia pretinzând dreptul de a nu mulge vaca înainte de ceasurile unsprezece ale dimineţii; în timp ce doamna Johnson are nevoie de lapte la opt ceasuri, pentru a-şi îngriji şubreda sănătate. În această bătălie, decanul a obţinut victoria; dar clica de la Quilca dă iar semne de revoltă, căci astăzi, la zece ceasuri, doamna Johnson încă nu şi-a primit laptele.
Proverb privind puturoşenia servitorilor:
Cu cât cocioaba se-mpuţeşte,
Lumea mai mult se odihneşte.
Două găuri mari în peretele dormitorului doamnelor, chiar la căpătâiul patului, una dintre ele exact în dreptul pernei doamnei Johnson, pe unde vine un curent capabil să stingă lumânarea pe cea mai liniştită vreme.

fragment din volumul Istorii irlandeze,  Jonathan SWIFT, selecţie, traducere şi note de Bogdan Bădulescu, în curs de apariţie la Editura Excelsior Art

Anunțuri

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s