Scrisoare către un tânăr poet şi o propunere pentru încurajarea poeziei în Irlanda


„Sic honor et nomen divinis vatibus
atque Carminibus venit.*

HORAŢIU, Arta poetică

imagini irlanda

1 decembrie 1720
Domnule,

După cum ştii, ţi-am purtat mereu multă prietenie, şi, ca urmare, m-am informat despre purtările şi despre studiile domniei tale chiar mai mult decât este pe placul unui tânăr îndeobşte; trebuie să mărturisesc, de aceea, că am fost încântat să aflu, din ultima scrisoare, că ţi-ai îndreptat privirile către poezia engleză, şi doreşti să te dedici ei, făcând din aceasta o profesiune pentru viitor. Două motive mă împing să te încurajez în acest studiu: unul, modestele posibilităţi materiale de care dispui la ora actuală; altul, foloasele ce le trag, din partea poeziei, societatea, toate domeniile de activitate şi omenirea, în general. Pentru aceste motive nu pot decât să laud înţeleapta dumitale hotărâre de a renunţa aşa de timpuriu la alte studii, aspre şi neroditoare, şi de a te dărui aceluia care, dacă te ajută şi norocul, îţi va mări şi bunăstarea şi îţi va aduce o meritată recunoaştere: se vor făli cu tine nu numai familia, ci şi Ţara întreagă.
Iar dacă ai nevoie de o justificare în plus şi de o încurajare, îţi voi spune că istoria veche şi cea modernă ne arată că mai toate personalităţile care au ocupat poziţii însemnate au dovedit într-o măsură mai mică sau mai mare înclinaţie spre poezie sau măcar o bunăvoinţă deosebită pentru cei dăruiţi cu inspiraţie poetică.
Şi m-aş încumeta să o dovedesc, dacă aş avea o încuviinţare oficială să o fac, că e cu neputinţă să fii un bun războinic, teolog sau magistrat, ori chiar un excelent crainic public ori cântăreţ ambulant, dacă n-ai oarecare aplecare către poezie şi un strop de talent de a face versuri; dar nu voi spune mai mult despre acest subiect, pe care celebrul Sir P. Sidney1 l-a dezbătut perfect înaintea mea, în a sa Apărare a Poeziei.
În ce mă priveşte, cum n-am mai făcut un singur vers de pe băncile şcolii, unde am suferit prea groaznic pentru nereuşitele mele în materie de versificaţie ca să mai simt de atunci dorinţa să mai încerc, nu sunt în măsură, plecând de la propria mea experienţă, să-ţi ofer sfaturile pe care ţi le doreşti, şi nu voi dezvălui (căci îmi place să-mi tăinuiesc pasiunile) ce mult regret că am nedreptăţit poezia în acea epocă a vieţii mele în care aveam mai multe posibilităţi de a face progrese în această direcţie; de altfel, vârsta şi infirmităţile mele mă pot scuza îndestul pentru că nu-ţi pot sluji drept călăuză în ale scrisului, cu mâinile mele şovăitoare şi cu ochelarii pe nas. Totuşi, ca să nu te las de tot fără sprijin într-o asemenea întreprindere de care depind renumele şi fericirea dumitale, o să-ţi ofer, în rândurile următoare, o sumă de gânduri răzleţe despre subiectul ce te interesează, aşa cum le-am notat citind felurite cărţi şi făcând observaţii asupra lumii înconjurătoare.
Există instrumente foarte mici, foarte mult folosite de către şcolari, închipuite din mai nimic, cum ar fi un fluier făcut dintr-un pai de trestie (străvechiul flaut arcadian), dintr-o pană de pasăre sau un bold mai grosuţ. Acest mic instrument se sprijină cu capătul pe degetul mare al mâinii drepte, susţine arătătorul şi e la rândul lui susţinut de al treilea deget. Îmi propun să fiu aici, pentru dumneata, acest mic ghid elementar, şi să-ţi indic unele detalii care ţi-ar putea folosi ca un fel de abecedar al poeziei.
Înainte de toate, eu nu sunt convins că, pentru un poet modern, ar fi absolut necesar să creadă în Dumnezeu, ori să trăiască un grav sentiment religios, şi asupra acestui aspect să-mi permiţi a-mi exprima rezerva privind aptitudinea dumitale; deoarece religia ai deprins-o de la mamă, n-o să-ţi fie deloc uşor să înfrângi prejudecăţile moştenite din copilărie, pentru a căpăta încredinţarea că mai mult valorează să ai un spirit adânc decât să fii un bun creştin, şi să înfrunţi astfel modul de a gândi al majorităţii; iar dacă, după o sinceră privire în sine, vei descoperi asemenea slăbiciuni, datorate educaţiei primite, părerea mea este că ar trebui să renunţi la mânuirea penei de scris, căci n-ai avea cum să pătrunzi în lumea poeziei; afară doar dacă ai accepta să te resemnezi a îngroşa numărul falşilor artişti, cei plicticoşi şi mălăieţi, sau să fii hulit de confraţii tăi, sau să reuşeşti să-ţi ascunzi înclinaţia spre religie, aşa cum oamenii bine educaţi îşi ascund întinderea ştiinţei lor, din bunăvoinţă faţă de lumea ce-i înconjoară.
Şi asta pentru că poezia, aşa cum este concepută în ultimii ani de către cei care şi-au făcut din ea o meserie (şi nu vorbesc aici decât de aceştia, nenumind poet pe acela care scrie doar pentru plăcerea sa, aşa cum nu-l numesc violonist pe cel care doar se amuză cântând la vioară), poezia, zic eu, s-a desprins energic de îngustele idei de virtute şi de credinţă, pentru motivul că magiştrii noştri au stabilit că cea mai mică doză de religie, la fel ca o picătură de bere strecurată într-un pahar cu apă de izvor, ar tulbura şi ar strica limpezimea celui mai strălucit geniu poetic.
Religie înseamnă: cer şi infern, cuvântul Domnului şi Sfintele taine, precum şi douăzeci de alte noţiuni care, luate în serios, sunt potrivnice unei gândiri libere, neîngrădite, cât şi bucuriei de a trăi, şi pe care un adevărat poet n-ar accepta să le admită, decât cel mult sub forma unor licenţe poetice. Dar pentru el este necesar ca toţi ceilalţi să creadă în mod serios în aceste lucruri, pentru ca mintea lui să poată lucra spre paguba lor; căci, dacă un literat, spirit liber, nu are nevoie de credinţă religioasă, totuşi religia este necesară pentru un literat, aşa cum este un instrument pentru mâna care îl face să cânte; şi, în legătură cu acest subiect, modernii vin cu exemplul marelui lor idol Lucreţiu, care n-ar fi fost un poet atât de însemnat dacă n-ar fi stat cu un picior pe tărâmul religiei, religio pedibus subjecta, şi, de la această înălţime, n-ar fi avut o superioritate asupra tuturor poeţilor timpului său şi a celor din epocile ce au urmat, care nu erau urcaţi pe acest piedestal.
Dealtminteri, e de observat şi că Petroniu, un alt favorit al lor, vorbind despre calităţile unui bun poet, insistă în mod deosebit pe liber spiritus; expresie despre care am avut până acum o părere foarte nepotrivită, crezând că prin asta el denumea o imaginaţie bogată, sau o mare putere de înţelegere, sau o inventivitate ieşită din comun; dar, acum, părerile şi practica modernilor m-au ajutat să pricep o altă interpretare, mai adâncă; luând în sensul cel mai propriu expresia spirit liber, adică o minte sau o inteligenţă liberă – deci desprinsă de toate prejudecăţile privind pe Dumnezeu, religia şi lumea de dincolo, îmi explic perfect pentru ce poeţii din vremea noastră sunt sau se simt obligaţi să fie liber cugetători.
Dar, deşi nu mă pot sprijini, pentru a-ţi recomanda practicarea credinţei, pe exemplul unora dintre eminenţii noştri poeţi englezi, nu mă simt mai puţin îndreptăţit să te îndemn ca, după modelul lor, să fii un bun cunoscător al Sfintelor Scripturi şi chiar să încerci a le înţelege în profunzime, dacă e posibil. Prin asta nu încerc decât să-ţi insuflu o datorie de pietate; departe de mine gândul de a te sfătui să crezi în ele sau să faci mare caz de autoritatea lor: în această privinţă, vei proceda cum ţi se pare mai potrivit; dar îţi pretind să le citeşti ca pe ceva necesar pentru a îmbogăţi mintea unui literat şi a unui poet, – ceea ce reprezintă un cu totul alt punct de vedere decât acela al unui creştin; am remarcat că aceia înzestraţi cu spirite strălucite au fost şi nişte excelenţi exegeţi ai textelor sfinte: poeţii noştri moderni sunt toţi, până la ultimul, aproape la fel de docţi în domeniu ca şi unii dintre teologii noştri, iar, uneori, citează mai des decât aceştia din Scripturi. Le-au citit ca istorici, în calitate de critici, ca muzicieni, comedieni, poeţi sau în alte feluri, numai ca oameni religioşi nu, şi au descoperit că pot trage avantaje din asta; căci Scripturile sunt, fără doar şi poate, un izvor de bogăţie a spiritului şi un material de construcţie pentru spirit. Vei putea, aşadar, precum te învaţă operele moderne, să te adăpi la aceste izvoare veşnic pure ori să le pui la temeliile operei tale. Şi, la drept vorbind, fără ele nici nu ştiu de unde ar împrumuta autorii noştri imaginile, personajele, pildele şi chiar un anumit limbaj. Închideţi de tot cărţile sfinte şi vă asigur că spiritul nostru s-ar veşteji şi ar decădea şi că asta ar însemna dispariţia a jumătate din poeţii ce vieţuiesc în Regatele noastre.
Şi, dacă s-ar petrece acest dezastru, ce s-ar mai bucura scriitorii din această categorie (toţi, cred, cu excepţia nemuritorului Addison, care s-a folosit de Biblie într-un chip mai inspirat ca toţi ceilalţi) că s-au retras la timp şi au lăsat prezenta generaţie de poeţi să cadă pradă unor astfel de năluci nesănătoase. (vom continua)

* Astfel, poeţii inspiraţi şi poemele lor se bucură de glorie şi faimă (lat.).

fragment din volumul Istorii irlandeze,  Jonathan SWIFT, selecţie, traducere şi note de Bogdan Bădulescu, în curs de apariţie la Editura Excelsior Art

 

Anunțuri

2 comentarii la “Scrisoare către un tânăr poet şi o propunere pentru încurajarea poeziei în Irlanda

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s