Ziua-corabie

Mă întorc
la aeroportul fără nume
al prezicătoarei exotice pe care
cândva
întâmplarea sau îngerii mi-au adus-o-n cale.

Aeroportul – în paragină –
mă ispitește cu un surâs și nori de așteptare.

De teama de a nu avea timp
să aflu unde se ascunde prezicătoarea
spintec umbrele – semne ale distanței-timp
și chem cuvintele ce încă dorm între palmele mele.

Din ziua-corabie legănată pe valuri de incerte șoapte
coboară prezicătoarea cu ochii legați în nod de stele obosite
și cu un papirus semănat cu multe cuvinte

Spre seară nu se vor deschide florile numite
Regina nopții
culorile curcubeului vor pleca departe
munții își vor pierde însușirea de stâncă
pădurea va pieri sub respirația rece
a pământului slăbit…

… mâine?
întreb sub imboldul unui dor necunoscut.

Mâine va fi luminos…

din volumul Capcane, Corina Victoria Sein, 2014