Istorii irlandeze


imagini irlanda

Să învăţăm a ne iubi patria – căci şi laponii şi topinamburii ne întrec în privinţa asta. Să stingem cârcotelile şi gâlcevile dintre noi şi să nu ne purtăm mereu precum iudeii, care se măcelă-reau între ei tocmai în momentele când Ierusalimul era cotropit de duşmani. Să luăm aminte să nu ne vindem sufletul şi neamul pentru nimic în lume. Să-i deprindem pe bogaţi să aibă barem un strop de milostenie pentru birnicii lor. Şi să-i obligăm pe toţi neguţătorii noştri să-şi întemeieze negoţul pe mai multă cinste; căci pentru nimic în lume nu şi-ar face ei treaba cinstit, deşi mereu au fost certaţi pentru urâtele lor obiceiuri. (Jonathan SWIFT)

***

MEDITAŢIE LA O COADĂ DE MĂTURĂ
Modestul băţ pe care-l vezi în faţa noastră stând, umil, proptit într-un ungher al odăii, l-am întâlnit, nu de mult, în mijlocul unei păduri: era o minunăţie de lăstar, mustind de sevă, împodobit cu rămurele şi frunze tinere. Priveşte-l acum: în zadar s-a trudit omul, cu iscusinţa lui, să se ia la întrecere cu Natura, atunci când a prins acest mănunchi veşted de paie pe cotorul uscat; pare exact imaginea răsturnată a ceea ce fusese înainte, e aidoma unui pom cu rădăcinile în sus şi crengile la pământ; orice slujnică netoată şi tălâmbă poate să-şi facă treaba cu el, sclavul ei supus; printr-un capriciu al soartei, acum rostul său e să vină în atingere cu toate mizeriile, umplându-se de murdărie pentru ca alte lucruri să devină curate mulţumită lui; şi când, în cele din urmă, după ce a fost mânuit de slugi, s-a tocit şi nu mai e bun de nimic, se vede fie aruncat la gunoi, ca toate vechiturile, fie ciopârţit şi pedepsit să mai fie de folos pentru ultima oară, ca surcele pentru foc.
Având sub ochi acest jalnic tablou, am suspinat adânc şi mi-am spus: muritorul om e precum coada măturii.
L-a zămislit Natura puternic, sănătos şi înfloritor; i-a pus pe creştet părul, ca nişte ramuri bogate pe trupul unui copac înzestrat cu raţiune; dar securea necumpătării şi a nechibzuinţei i-a retezat desişul ramurilor înfrunzite, şi l-a prefăcut într-un trunchi uscăţiv şi golaş. Atunci, cerşind ajutorul de la meşteri pricepuţi, îşi pune pe cap o perucă şi, de aci înainte, îşi dă importanţă, purtând o claie de păr bine dată cu pudră şi cu totul străină de făptura lui.
Ce-ai spune însă dacă măturoiul nostru s-ar mai şi făli cu smocul lui de paie uscate, pe care le-a răpit de pe un arbore viguros din pădure, iar acuma sunt îmbâcsite de prăfăria strânsă, poate, de prin iatacul unei fermecătoare Doamne? Desigur, ai izbucni în hohote de râs şi i-ai dispreţui vanitatea; căci aşa suntem noi, judecători părtinitori, care cântăresc cu măsuri diferite neasemuitele însuşiri proprii şi cusururile celorlalţi.
Dar poate că vei spune: stufoasa mătură nu-i alta decât simbolul unui copac ce stă sprijinit în cap; iar eu îţi răspund: ce e omul, la urma urmei, decât tot o creatură cu susu-n jos, o fiinţă ale cărei porniri animaliceşti stau veşnic călare pe facultăţile sale raţionale, şi care-şi poartă capul pe unde ar trebui să-i stea tălpile, scrijelind cu el, bicisnic, ţărâna?
Şi totuşi, în pofida tuturor scăderilor sale, omul nostru se pretinde a fi reformator universal, prigonitor al silniciilor, stârpitor al păcatelor; scormoneşte prin toate cotloanele cu duhoare de hazna ale omenirii, scoţând la iveală putreziciuni ascunse, şi stârneşte nouri apocaliptici de pulbere otrăvită acolo unde mai înainte nu era o fărâmă de praf şi se vedea doar cerul, curat şi limpede; se bălăceşte îndelung în toate zoaiele şi scursurile pe care pretinde că le-ar izgoni de pe faţa pământului; iar apoi, ultimele lui zile şi le petrece, îndeobşte, în robia muierii, şi nu a uneia dintre cele mai de treabă; pentru ca, la sfârşit, precum fratele său măturoiul, ros şi tocit până la cotor, să se trezească azvârlit afară, ca un gunoi netrebnic, ori tocat mărunt, o biată mână de surcele, slujind pentru aprinderea focului la care alţii se vor încălzi.

din volumul Istorii irlandeze,  Jonathan SWIFT, selecţie, traducere şi note de Bogdan Bădulescu, în curs de apariţie la Editura Excelsior Art

Anunțuri

Un comentariu la “Istorii irlandeze

  1. Desigur…putem aduce elogiul padurii de la coada de matura, la lemnele pentru foc…Dar. este clar pentru toata lumea ca noi nu mai respectam NIMIC, nici macar pe noi insine. Cum credem ca putem exista fara padure, intr-un aer viciat, cu o apa poloata?! Chiar suntem idioti?! Nu, mai rau decat atat. Daca am fi indoti am avea o „scuza”…asa insa…
    Eu asta incerc sa tot explic, nevoia de TREZIRE, o nevoie care in curand va fi o conditionalitate. Ori vom traii cu totii in pace, in armonie, in respect…ori se va alege paraful de TOT ?!

    Apreciază

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s