Vis


vis

Stăteam aplecată peste un acvariu
avea pereţii din scoarţă de copac
între laturile-i aspre
în loc de apă
vălureau coli albe de hârtie…

Incomplet tabloul
îmi zic
şi
mă afund cu încă un pas
în vis.

Aici
sunt prinsă de-o roată
cu spiţe – trei la număr –
roase de prea multă rostogolire…

Să fie un joc
sau doar o extensie a neputinţei
de a nu fi găsit echilibrul
între
gândirea necontrolată
şi
forţa creativă?

În timp
roata mă duce tot mai departe
eu mai adun povestea
pentru un film în care joc
rolul celui ce trebuie s-aleagă
între supunere şi evadare…

Un joc – îmi spun –
neisprăvit
şi fac un pas înapoi
în vis

Roata
într-o încercare disperată
de a mă ţine de ea legată
pierde cele trei spiţe
fără de care
nu mai există…

De îndată
sunt aruncată din vis
şi mă trezesc ducând povara
acvariului din care am şi cules
albe coli de hârtie neprihănite
nepătate
de cuvinte pocite fără măsură…

Aş vrea să-mi fie recunoscută
libertatea
de a decide ziua în care
cu normalitatea inimii ce bate
voi aluneca peste margini
de prăpastie
şi
să-mi ascult apropiata
plecare…

dar nu în vis…

din volumul Capcane, Corina Victoria Sein, 2014

 

Reclame