Scriitorul Aurel Turcuş


 

Scriitorul Aurel Turcuş a însufleţit viaţa literară timişoreană şi cultura bănăţeană timp de câteva decenii. A lăsat pentru Lada cu zestre o importantă moştenire literară, culturală şi spirituală. (Corina Victoria Sein)

 

Aurel Turcuş

Aurel Turcuş

Aurel Turcuş, poet, prozator, etnograf, jurnalist şi istoric, s-a născut pe 3 august 1943, la Ucuriş, în judeţul Bihor, Aurel Turcuş a absolvit Facultatea de Filologie de la Universitatea din Timişoara (1962–1967). A fost profesor la Şcoala Generală Iecea Mare şi Iecea Mică (1967-1969), muzeograf la Muzeul Banatului (1969-1975), redactor la revista „Orizont” (1975-1990) şi, după 1990, redactor la ziarul „Renaşterea bănăţeană”, redactor la Editura Excelsior Art (1995-2012). A publicat numeroase volume de poezie, proză, literatură pentru copii şi importante lucrări de cercetare în domeniul etnografiei, folclorului şi culturii bănăţene. A îngrijit numeroase antologii şi ediţii, lucrări esenţiale pentru cunoaşterea spiritului bănăţean. De asemenea, a fost distins cu numeroase premii culturale, între care: Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor, Filiala Timişoara (2003), Premiul Societăţii Literar-artistice din Uzdin (2003), Premiul Festivalului Internaţional de Poezie „Mihai Eminescu”, Drobeta-Turnu Severin (2007).

Val şi uitare

O cântare nouă
mi se statorniceşte pe buze –
rugăciunea pentru vindecarea
sufletului meu rătăcit
îmbolnăvitul de val

«Un val cheamă alt val
la Vuietul căderii apelor Tale
toate talazurile şi valurile Tale
trec peste mine» Doamne
Călătoresc
câtă uitare – atâta bucurie
fertilă / deşartă
între ostrovurile – alinării de sine

Călătoresc călătoresc fără odihnă
pe tărâmul nesfârşit al întristării
deobşte
uitând mereu că din clipă în clipă
cu valul meu ating marginea Neantului

Mormânt în deşert

Arfe laute timpane ţimbale
le-aud cântând în adâncul pustiului

Lângă cortul meu vine Leul
şi se-aşază pe labe
blând murmurând
ca izvorul din oază

Leule
căpetenie a zodiei mele uitate
îţi cauţi jertfire
tocmai în ascuţişul
sâmcelei cu care
eu îmi tai pâinea
cea de toate zilele
de o viaţă

Parcă m-aş sinucide
pe crucea destinului
desluşitul rotund
Sângele roţii mă înveleşte
ca o mantie
cârpocită de purpură
Mă culc pe blana de Leu
însângerată şi aspră
ca pe scutul unui învins
de bunăvoie înfrânt

Deşertul mă troieneşte
cu nisip pârjolit
Mi se face mormânt
fără o fărâmă rece de lut

din volumul Val după Val, Aurel Turcuş, Editura Excelsior Art

Anunțuri

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s