După concert / Laura


Laaura

(…)
La parter atmosfera se schimbase, totul părea mai înviorat. Băieţii aruncaseră câte ceva din povara sufletului: din suspiciune, din neîncredere, din anxietate. Rămăseseră doar doritori de petrecere. Întreaga noapte se strânsese în expresia forţat jovială a chipurilor lor. Făceau o gălăgie infernală. Laura intervine în hărmălaie:
– Cum stăm cu moralul?
Se făcu linişte. Mirela îşi strânge umerii. Pe şira spinării îi aluneca un strop de transpiraţie rece. O mână fantomatică o ţintuia locului şi râse înăbuşit ca şi cum ar fi încercat, fără succes, o desprindere din mijlocul acestor oameni. Băuse mult. Se vedea după încetineala cu care tatona podeaua înainte de a face un pas. Mintea, rămasă limpede, ascuţită până la ridicol, o obliga să fie prudentă, să nu se amestece în „reprezentaţia” celorlalţi. Totuşi, la un moment dat, nu rezistă. Un gând se desprinde din mulţimea confuziilor şi întreabă:
– … Laura, vreau povestea ta!
Laura tresare uşor, dar nu se întoarce. Tocmai netezea printr-o mişcare lentă trăsăturile descompuse de băutură ale unui tânăr.
Mirela face câţiva paşi. Se clatină, dar nu-şi pierde echilibrul. Strigă:
– …povestea ta! N-auzi?!
Laura se întoarce şi porunceşte:
– Aşezaţi-o în colţ şi daţi-i să bea!
Cineva o prinde de braţ. –
– Lasă-mă! să-mi spună povestea ei, dacă vrea să-mi joc rolul în comedia asta…
Laura o priveşte îngândurată.
– Fii cuminte şi mai bea puţin.
După câteva clipe, Mirela ia un pahar oferit de către unul dintre bărbaţi şi gustă, pe tăcute, încet. Un val de căldură îi inundă gâtul, nu se mai poate stăpâni şi deschide gura, respirând adânc şi repezit. Se simţea stânjenită sub privirea directă şi aspră a Laurei, se temea să nu-i fie văzute toate gândurile. Iritată şi zburlită,  înfigându-şi arătătorul în pieptul Laurei, strigă:
– Şi acum, povestea ta!
Toată lumea tăcea. O tăcere greu de suportat.
– Bine, aici se poate spune totul, suntem singuri, suntem ca unul… voi tineri, eu, aproape bătrână…
Avea buzele strânse şi vorbele păreau să fie smulse dintr-un text care zăcea undeva în adâncul fiinţei: „Mi-e greu…”
Glasul avea o anume fluenţă sonoră. Mirela receptase clar cuvintele. I se făcu milă şi o sfătuiește blând pe prietena ei să nu mai bea, să uite că îi ceruse să le povestească viaţa ei.
– Iar eşti proastă! Ce aş putea să fac dacă aş renunţa la băutură? Ei, dar nu e treaba voastră, eu sunt stăpână aici şi nimeni nu-mi comandă… Totuşi, am să vorbesc, pentru că astă-seară închid casa şi plec în lume…
Toţi se strâng în jurul ei să o asculte. Ea se şi afundase într-o lume a ei de nimeni ştiută. Ochii injectaţi aveau o umbră de tulburare.
Povesteşte cu glas străin.
– Era pe la sfârşitul anilor ’70. Aveam douăzeci de ani şi eram în câmpul muncii, tehnician textilist la Arad, când unchiul meu, poetul, a murit, lăsându-mi moştenire casa asta. Cel care mi-a adus vestea a fost tata. A venit la Arad şi nu m-a găsit nici la gazdă, nici la uzină. I s-a spus că-mi luasem un concediu, dar că nu plecasem din oraş, mă văzuse o colegă în holul hotelului «Astoria». Tata, ar trebui să-l cunoaşteţi pentru ca să-i înţelegeţi starea, s-a mirat. Un concediu, treacă-meargă, poate eram obosită. Dar ce să caute fata lui la hotel? Şi, pentru că proprietăreasa zâmbise, probabil cu subînţeles, a pornit pe străzi să mă găsească. Târziu, către miezul nopţii, a poposit la «Astoria». S-a aşezat într-un fotoliu şi aştepta. La întrebarea recepţionerului dacă doreşte ceva a răspuns că nu, se odihneşte pur şi simplu şi, dacă nu e voie, să-i taie chitanţă pentru o cameră. Dimineaţa era tot în hol, cu formele de cazare în regulă. Eu eram pasagera hotelului de vreo câteva zile. Împărţeam camera cu un bărbat de care mă îndrăgostisem ca o proastă. El ziua avea treburi, era în delegaţie, eu rămâneam în cameră. Ne revedeam la prânz. Asta-mi era programul şi în ziua aceea. Eu dormeam în timp ce tata devenise un personaj excentric. Personalul hotelului îl studia pe omul care plătise o cameră şi se încăpăţâna să moţăie în fotoliu. La ora prânzului cobor şi trec direct în restaurant. Tipul mă aştepta. Am mâncat, ne-am plimbat puţin prin parcul hotelului, am revenit, am luat cheia şi am urcat. Tata, din fotoliul lui, mă urmărea. Abia după ce am urcat, s-a dus la recepţioneră şi a întrebat la ce număr de cameră stă domnul ăla cu părul alb. Fata, luată repede, îi spune numărul. Abia ne făcuserăm comozi, că cineva bate în uşă. Tipul îmi face semn. Ştiam lecţia. Trec în baie şi trag uşa. «Bună ziua» aud eu şi vocea mi se pare cunoscută. «Bună ziua! Vă pot fi de folos?» «Nu… unde-i?» «Cine?» «Fata». «Care fată, nene?» Nenea era tata. Îi recunoscusem vocea şi îl ştiam aprig la mânie. Nu se cuvenea să-l las să înceapă scandalul. Aşa că ies. «Tată, ce cauţi aici? Să ştii că eu…» Am tăcut. Mă privea aşa cum priveşte un orb. Tremuram ca varga. După o pauză, mă întreabă: «De câte zile te întreţine domnu’?» «De trei.» «Bine, ia-ţi ce e al tău şi hai!». Mă strecor lângă tip, să mă apere. «Nu-l contrazice, ne poate ucide.» Astea au fost cuvintele lui. Până să-mi strâng lucrurile, tata a scos un portmoneu şi a numărat pe masă cinci sute de lei. I-a numărat ţărăneşte, pipăind fiecare bancnotă în parte. «Îi deajuns? or nu?» Cum nu i-a răspuns nimeni, a mai pus o sută. «Gata!» Am ieşit. El înainte, eu în urma lui. O caută pe camerista de la etaj. «Sunteţi multe care faceţi curăţenie aici?» «Suntem…» «O vezi pe asta? E fata mea. Uită-te bine la ea, şi spune-le şi celorlalte, să n-o mai primiţi dacă nu e cu mine sau cu mă-sa.» Şi-i dă douăzeci şi cinci de lei. Povestea s-a repetat cu liftierul, cu recepţionerul, cu ospătarii de la restaurant, cu portarul. Muream de ciudă şi de furie. L-aş fi omorât. Mă jignea, mă umilea cu mândria lui ţărănească.
Pe stradă mergeam tot aşa, el înainte, eu în urma lui clocind în minte cele mai cumplite răzbunări. Era aproape seara când m-am trezit în fata uzinei. Îl rog: «Tată, nu mă face de mirul lumii». El nimic. Intrăm la portar. «Cine e mai mare aici?» «Eu…» «Peste dumneata. Cheamă-l aici, sau du-mă la el. » Portarul mă recunoaşte: «Ce să fac, domnişoară Laura?» «Cheamă-l pe inginerul de la apretură». Inginerul a venit. Tata s-a ridicat de pe bancă şi l-a salutat respectuos. «Eşti şeful ei?» «Da». «I-ai dat un concediu, nu ştiu câte zile a făcut din el şi câte i-au rămas, dar mâine vine la lucru. Şi să nu-i mai dai altu’. Dacă nu munceşte bine, dacă lipseşte, să mă anunţi, îţi întorc banii de timbru…»
Şi iar plecăm pe străzi în aceeaşi ordine. Proprietăreasa, când ne-a văzut, a îngălbenit. „Fata mea-ţi datorează ceva bani de chirie?». «Nu…» «Bine! Uite, îţi plătesc pe şase luni înainte. De-acum cât o mai sta la dumneata, eu îţi dau bani. Cu ce câştigă ea să aibă pentru mâncare şi îmbrăcăminte, distracţii…»
Purtarea lui era aşa de anormală încât mă băgase în sperieţi. Îmi cere să-l duc la gară şi iar amuţeşte. Cu câteva minute înainte de a se urca în tren, îmi spune: «Păi eu venii să-ţi zic că pe nenea, aşa-i spunea el unchiului, l-o iertat Dumnezeu şi ţi-a lăsat casa de la Bucureşti. Eu zic s-o vinzi şi să-ţi faci oarece zestre… Ai grijă cum le porţi… c-o-ncurci. Mă ştii, o dată iert.» Şi a plecat.
N-am vândut casa. Iubitul meu m-a ajutat şi am obţinut un post aici. Credeam că-mi pusese Dumnezeu mâna în cap. Casă, casă – iubit, iubit. Doar o singură nedumerire: de ce ne întâlnim doar la mine? De ce ne ascundem? El m-a liniştit: «Să-i dăm timp bătrânului tău tată să se împace cu ideea. Mă tem de el. N-ai văzut ce ochi are?» «Să fie numai din cauza asta?» mă îndoiam eu. «Păi, să vezi, eu am o funcţie… nu se cade» Eram tânără, îndrăgostită şi prea mult nu-mi păsa. Povestea noastră de iubire era aşa cum era, ca mai toate poveştile. Nu mai ştiu cum, după vreo câţiva ani de fericire, aflu întâmplător că iubitul meu era însurat şi că avea un fiu cam de o vârstă cu mine… Mi-am adus aminte de tata, de modul lui ciudat prin care încercase să mă salveze şi-am plâns o noapte întreagă. Nu sufeream din dragoste, mi se făcuse dor de tata. Şi am plecat pe Lunca Bârzavei, să-i cer iertare. Nu m-a primit nici în curtea casei… Cruzi şi nedrepţi pot fi uneori oamenii… Cu ce greşisem? Mă îndrăgostisem de un bărbat şi am crezut în el… în faţa porţii casei părinteşti am jurat: de astăzi am să fiu cu adevărat ticăloasă! (…)

fragment din romanul După concert, Corina Victoria Sein, 1986

Anunțuri

9 comentarii la “După concert / Laura

  1. Si eu am trecut datorita tie prin mai multe stari in seara asta si inca o data iti multumesc…Am facut chiar si exercitii de imaginatie, gandindu-ma ce mi s-ar fi intamplat mie din partea tatei,daca eram exact in situatia Laurei…Si dincolo de astea, as fi vrut sa mai fie tata, chiar si sa ma certe, daca ar gasi vreun motiv, chiar daca atat cat a trait nu i-am dat niciodata motive pentru asta…
    Si da, cu siguranta vom gasi vremea sa vorbim despre asta si despre orice, fiindca din prima clipa ai fost speciala pentru mine!
    O seara racoroasa, plina de inspiratie iti doresc!

    Imi cer iertare pentru tutuiala, dar nu stiu de ce, pentru mine in spatiul virtual, formulele de adresare creeaza anumite bariere de comunicare, ori eu ma simt mai aproape de oameni spunandu-le pe nume si de fiecare data fac asa cum simt, dar ma adaptez, daca e nevoie sa fiu altfel…

    Apreciază

    • Încep să cred că sunt norocoasă. Apari, virtual, exact în clipele în care îmi dorea noi prieteni. Mă bucur că am publicat fragmentul care ne-a apropiat. Referitor la tutuială, am mulţi prieteni-ciititori printre adolescenţi şi ne tutuim. E cel mai la îndemână şi mai eficient mod de a ne simţi mai aproape. Noapte bună şi spor în tot ceea ce faci. Cu prietenie.

      Apreciază

  2. Corina, m-ai fascinat cu fragmentul asta…Daca tatal meu ar fi fost in locul tatalui Laurei, ar fi procedat la fel, sau mai rau, chiar daca nu a fost taran,tot mentalitatea asta o avea…Mi-am adus aminte un episod din anii de liceu, cand am cantat in deschiderea cenaclului Flacara la Slobozia, in Ialomita si Adrian Paunescu a vrut sa ma ia la cenaclu, fiindca i-a placut cum am cantat. Nefiind majora, aveam nevoie de acceptul tatalui si eu m-am dus intr-un suflet sa-i spun isprava. Mi-a scrasnit printre dinti cateva cuvinte si m-a trimis in camera mea, iar a doua zi a fost la profesoara de chitara sa-i zica sa nu-mi mai bage prostii in cap…MI-ai facut frumoasa seara, dupa o zi obositoare si-ti promit ca am sa te caut des!

    Apreciază

    • Mulţumesc. Ce pot să spun mai mult? Ai reuşit, prin comentariul tău, să-mi aduci un noian de emoţii pe care nu credeam că o să le mai trăiesc. Ştii oare cât de specială mă simt în aceste clipe? Sunt onorată să împart bucuria acestei zile cu tine. Cine ştie, poate cândva vom purta o discuţie mai amplă. Promisiunea ta de a mă căuta, mă onorează. Şi eu voi încerca să te cunosc mai bine. O seară minunată. Cu alese sentimente de prietenie, Corina

      Apreciază

  3. Trista si cruda poveste. Ca parinte, nu poti ramane indiferent fata de durerea tatalui, fata de integritatea morala a taranului roman.
    De fapt, care fusese pacatul Laurei?
    „Nu mai ştiu cum, după vreo câţiva ani de fericire, aflu întâmplător că iubitul meu era însurat şi că avea un fiu cam de o vârstă cu mine…
    Mi-am adus aminte de tata, de modul lui ciudat prin care încercase să mă salveze şi-am plâns o noapte întreagă.
    Nu sufeream din dragoste, mi se făcuse dor de tata.
    Şi am plecat pe Lunca Bârzavei, să-i cer iertare.
    Nu m-a primit nici în curtea casei…
    Cruzi şi nedrepţi pot fi uneori oamenii…
    Cu ce greşisem? ”
    „Mă îndrăgostisem de un bărbat şi am crezut în el… în faţa porţii casei părinteşti am jurat:” de astăzi am să fiu cu adevărat ticăloasă! (…)!”
    Imi pare foarte rau pt Laura
    Afara s-a intunecat, si nu sunt sigur, daca nu ploua din ochii mei, tristi pentru ea si tatal ei!

    Onu

    Apreciază

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s