Frica Albă / 4


Această prezentare necesită JavaScript.

(…)

Anisia căuta să descopere pe chipul bărbatului înflăcărarea de atunci. Obrazul curat de adolescent încăpăţânat gata să declare că după trei zile şi trei nopţi de veghe, mai poate s-o ia de la capăt.
– Da, da. Îmi amintesc, vag… rosteşte ea, prefăcându-se că aproape uitase de tot, vrând poate, să aştearnă o distanţă între ei… Şi ce s-a mai întâmplat atunci?
– Dosarul a fost închis. N-am aflat ce s-a întâmplat cu fosta dumneavoastră asistentă. Presupun că a trecut graniţa. În rest, nimic sau aproape nimic… Din păcate, timpul v-a dat dreptate… nu mai lucrez în miliţie.
– Şi acum cu ce te ocupi?
– Sunt inginer constructor. Şantierul meu se află în Valea Albă.
– Întotdeauna am stat prost cu geografia. Cam pe unde se află această Vale Albă?
– Câţiva kilometri de la Drăgăşani, peste Olt.
– E o regiune frumoasă?
– Minunată.
– Eu am vrut, şi mai vreau, să uit seara aceea de la cabană… Mi-am propus acest lucru din clipa în care ai plecat alunecând pe schiuri… Da, mi se ştersese din minte…
– Atunci sunt de două ori vinovat: o dată pentru că v-am tulburat…
– Da, sunt tulburată. Şi o să fiu şi nemulţumită dacă nu mai găsim locuri la masă. Mergem?
Câţiva călători, îmbrăcaţi în haine uşoare de vară, îşi reazimă trupurile de barele metalice ale ferestrelor deschise. Alţii, rămaşi în compartimente, trândăvesc pe banchete, cu picioarele întinse, încercând să se răcorească cu ajutorul lichidului suspect al sticlelor de Pepsi-Cola. Ca să „omoare” timpul, urmăresc cu aer absent, cu feţele lipsite de expresie, pe cei care se încumetă să treacă din vagon în vagon. Privirile bărbaţilor, deşi apatice, zăbovesc pe silueta femeii, măsurând-o cu ochi de cunoscător. Intuind acest lucru, Anisia trece dreaptă, aproape rigidă. Un adolescent fluieră admirativ, făcând-o să roşească şi să grăbească pasul. In uşa vagonului restaurant, larg deschisă, tronează un scaun cu spatele întors, semn că nu mai sunt locuri. Dezamăgită, cere ajutor însoţitorului.
– Ce facem?
– Mâncăm în seria a doua. Până atunci, putem lua un aperitiv la bar.
– Sunt foarte obosită…
– Atunci ne întoarcem în compartiment.
Un ospătar îşi întinde braţul şi le face semn:
– Am două locuri…
Străduindu-se să nu clintească din loc scaunul, cei doi pătrund în salonul lung. Masa spre care-i conduce chelnerul se află într-un colţ. Nu e complet liberă, două locuri sunt ocupate de un ţăran care consuma cu o vădită şi afişată plăcere bere, în faţa lui stând o bătrânică blândă, cu chipul luminat de un zâmbet neasemuit.
Anisia percepe prin ţesătura rochiei vibraţia curentului ce năvăleşte generos pin geamul deschis. Momentul de uşoară stinghereală, timp în care cei patru s-au examinat reciproc şi rapid, se spulberă. Ţăranul se ridică în picioare, atât cât îi permite spaţiul îngust şi îi pofteşte pe noii veniţi:
– Poftiţi! Până vă serveşte ospătarul, vă cinstesc cu un pahar din băutura asta rea., alta mai bună n-am! Plecaţi în concediu?
Anisia nu aude întrebarea. Nu-şi aminteşte cu nici un chip numele bărbatului de lângă ea şi acum caută prin ungherele memoriei. Vag, foarte vag, neclar şi nesigur, se încâlcesc într-o tumultuoasă voce interioară: Vlad,’ Mircea, Ştefan, Bogdan. Da. Asta era! Bogdan. Uitând de prezenţa comesenilor, rosteşte cu încântare: „Bogdan…” Ţăranul, umplând paharele, ridică din umeri. Nu se simte jignit că întrebarea lui rămăsese fără răspuns. „Cine ştie, poate au şi ei necazurile lor”.
– Noroc şi să fiţi sănătoşi!
– La mulţi ani! răspunde Anisia şi ridică paharul. Pe neaşteptate, este scuturată de un hohot de râs, un râs în cascadă, năvalnic, ca revărsarea bucuriei a cărei forţă pare că dizlocă până şi aerul. Ceilalţi o privesc uimiţi.
– Iertaţi-mă. Sunt atâtea formule pentru a ura, celui cu care eşti la o masă, tot binele din lume şi, totuşi, eu n-am folosit, în viaţa mea, decât „la mulţi ani”… mi se pare că…
– Las’nepoată, e urarea noastră.
Bătrânica se uită cu atenţie la Bogdan şi la Anisia. Din totdeauna, şi-a făcut un joc din a analiza pe cei din jur şi din a purta discuţii tăcute.
„Prea uşor mă las prinsă, îşi spune Anisia. Sunt teribil de vulnerabilă. Ce dacă mă priveşte? Cu siguranţă că a cuprins-o năvala nostalgiilor… O interesează… numai că nu mă pot relaxa când cineva mă studiază… Da, tăcerea mă oboseşte. Când am să înţeleg că doi oameni puşi faţă în faţă se află într-o permanentă luptă, o veritabilă dispută? Veghea, pânda, la care mă obligă prezenţa ei, fac să fiu năpădită, precum viţa de vie năpădeşte aracii, de timiditate, de crispare, dar, mai ales, de un sentiment de vinovăţie. Stupid şi caraghios!”
Degetele i se mişcă mai rar peste pânza albă a feţei de masă. Rămâne cu privirea aţintită dincolo de silueta bătrânei şi, deodată, se întreabă ce-i atrage pe oameni pe culmile munţilor, căci doar pasiunea şi dragostea pentru urcuş şi aer tare par să nu fie deajuns.
Trenul continuă să alerge printre dealurile pârjolite de o vară prea fierbinte. E linişte. Se aude cum aerul pătrunde fâşâind prin geamul deschis. Această mişcate vie biciuie obrajii Anisiei în timp ce pe faţa bătrânei trece lin, ca o pânză de apă, leneşă. Linia ferată aleargă paralel cu şoseaua aglomerată. Numărul mare de maşini atrage atenţia şi preţ de câteva clipe toate privirile trec dincolo de spaţiul îngust al vagonului. Peste un timp, maşinile rămân undeva în afara peisajului. S-au aprins câteva beculeţe, semn că se apropie un tunel. Ţăranul umple din nou paharele cu bere şi închină, tăcut.
– Nu ştiu de ce nu-mi plac tunetele… murmură el.
Restul cuvintelor se pierde, ele rămân parcă suspendate şi, apoi, se lasă absorbite de curentul de aer. Cineva strigă:
– Închide domnu’ fereastra!
Bogdan se ridică în tăcere şi trage de mânerul lucios. Geamul pocneşte sec, în timp ce ţăranul continuă să vorbească. Graba cu care rosteşte cuvintele, înghiţindu-le pe jumătate, dovedeşte că nu a glumit, se teme cu adevărat de întuneric, chiar dacă acesta se lasă străpuns de micile pete albăstrui ce atârnă sub acoperişul aproape elegant al vagonului. Curând lumina calmă a zilei năvăleşte în valuri mari. Anisia închide, involuntar, ochii. Ţăranul din faţa ei continuă să vorbească şi, ea, furioasă că nu-l poate urmări, se întoarce spre bătrână. Aceasta îi zâmbeşte cu îngăduinţă şi i se adresează şoptind:
– Lasă-l să se descarce. Ce vrei, în sufletul lui bântuie furtuna. Nu-i aşa că ţi-ai zis că e bătrân? Aşa e, biologic da, dar sufletul lui a rămas tânăr, de o tinereţe ameţitoare. Se află omul la o răspântie, poate trăieşte cea mai importantă, cea mai grea clipă… Eşti nedumerită, nemulţumită? Te oboseşte destăinuirea lui, nu-i vezi rostul… O face pentru că mai crede în puterea schimbului de păreri, a sfatului de la om la om. A trăit destul pentru a cunoaşte şi binele şi răul. A văzut cum, una câte una, casele din satul lui au rămas pustii. Simte şi el nevoia de întoarce în trecut, pentru că, acolo, au rămas amintirile, iar în călătoriile spre viitor, îşi plasează visul. Dacă atunci când se uită în urmă o face în grabă, plecările către mâine sunt pregătite cu minuţiozitate. Cu înţelepciunea unei vieţi, presimte soarta satului în care, probabil, au rămas doar câteva zeci de familii… Ai să vezi, în timp ce-ţi vei mânca omleta, o să ne povestească toată drama lui…
Anisia, sprijinindu-şi mâinile de masă, are privirea clară care nu lasă să se bănuiască clocotitorul amestec de senzaţii. (…)

fragment din romanul Frica Albă, Corina Victoria Sein, 1982

Anunțuri

13 comentarii la “Frica Albă / 4

  1. Interesant!c Anisia si taranul, doua personaje simbolice, car simt ca ma incita. Ea, prin puterea analizei, el, taranul, prin forta reactiva a emotiei dramei localitatii
    Insotitoarea taranului, nu cred sa fi o simpla taranca.
    Tensionat episod!
    Onu

    Apreciază

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s