Adolescenţă suspendată / 9 /


ann9

(…)

Anna dă semne de oboseală. În ochii mari, invadaţi de o ceaţă transparentă, pâlpâie o lumină tragică, aşa, ca un strigăt de ajutor, ca un geamăt de spaimă. Nu trebuie să o las pradă nălucilor care cu siguranţă se zbenguie, se grăbesc, să o ia în puterea lor.
În salon intră un medic. Ne salută cu o uşoară înclinare a capului, apoi ia fişa medicală a Annei şi notează valorile indicate de aparatele la care ea este conectată. Se apropie de pat, şi întreabă:
– Cum se simte pacienta mea favorită?
– Frumoasă, răsfăţată şi pregătită să se dea din nou pe mâna voastră. Grăbiţi-vă, nu sunt în fiecare clipă vitează! Doctore, o cunoşti pe Deea? Sigur că nu. Ea este o fiinţă foarte solitară: deşi vede, se vede, cu multă lume, este o singuratică şi îi place acest lucru. Înţelegi? Eu nu! Aşa că, te rog, vreau să rămân două, trei minute cu sora mea.
Sunt derutată. Şi cer, din priviri, ajutorul lui Ştefan. El se preface că nu pricepe şi iese împreună cu medicul.
Anna îmi face semn să mă apropii.
– Am o presimţire: îţi place Ştefan. Şi mie. A stat aici, cu mama, toată noaptea. I-ai văzut unul lângă celălalt? O pereche perfectă. Să ai grijă să se întâmple, bine?
– Ce să se întâmple?
– Ia gândeş-te! Mama e singură, el, cu toate că i s-a dus vestea de mare cuceritor, nu are pe nimeni, în adevăratul sens al cuvântului…
– Nu-mi vine să cred! În timp ce eu eram disperată, cumplit de înspăimântată, îngrijorată, tu îţi descopereai şi exersai calităţile de peţitoare?
– Da! Şi?
Zâmbesc. Şi uit să mai fiu îngrijorată. Îmi permit chiar să şi glumesc:
– Credeam că numai eu îmi pun o grămadă de întrebări: bine ai venit în clubul nedumeritelor!
– Nu conta pe ajutorul meu. Întrebările tale, întotdeauna, sau aproape, sunt retorice, sau, în cel mai fericit caz, îţi sunt adresate… În fiecare seară, stând în pat, presupun, ele ţin loc de rugăciune: aşa că nu eşti stimulată să te rogi… Mă întreb: ce fel de întrebări îţi tot pui?
– Nu cred că mi le pot aminti pe toate. Parcă voiam să aflu dacă există un muzeu al suzetelor ce au aparţinut marilor personalităţi şi, dacă da, unde anume? De ce caprele negre nu coboară de pe stânci pentru a-l ajuta pe Moş Crăciun să care sacul cu daruri? De ce ciobanii nu practică jocul de golf? Şi de unde ştie un nou-născut să ţipe? Şi dacă raiul este plasat pe un horn dărăpănat? De ce leoaica îşi apără puii cu îndârjire şi ferocitate?…
– Nu te întreb dacă ai primit vreun răspuns…
– Mulţumesc! Dar tu o să-mi răspunzi la cel puţin o întrebare: de ce trebuie să te opereze din nou?
Anna tace. E dreptul ei şi nu insist.

Am sentimentul neliniştitor că, într-un fel sau altul, noi, surorile, formăm nucleul unui tablou idilic, spânzurat la întâmplare pe un perete şubred. Atât de şubred încât devine periculos. La simpla schimbare a poziţiei uneia dintre noi se va surpa, iar resturile mă vor izola, îndepărtându-mă pentru totdeauna de Anna.
Mă simt ca şi când, din nu ştiu ce raţiuni, am pornit într-o călătorie singuratică, epuizantă. Mă tem că nu am să fiu în stare să ajung la capătul drumului, aşa că îmi umplu gândurile cu Anna.
De ce? Pentru că îmi doresc să o am alături, să o ajut să treacă peste ce i s-a întâmplat, să-mi amintesc, în fiecare clipă, faptul că ea înseamnă foarte mult, chiar totul, pentru mine.
Are Anna nevoie de protecţie? Cu siguranţă
Imaginea ei, aşa cum o văd în acest moment, este încurajatoare: liniştită, împăcată şi parcă mai blândă decât am văzut-o vreodată.
Cu toate acestea, trebuie să fac un efort pentru a uita sau, mai bine zis, pentru a justifica modul în care Anna a tot încercat, în ultimii ani, să mă ţină departe de viaţa ei. Nu spun că a şi reuşit. Dimpotrivă. Tenace, dar mai ales dintr-o imensă şi poate exagerată dragoste, m-am tot strecurat în vârful picioarelor, numai pentru a-i fi în preajmă, lăsându-mă, adesea, aruncată dintr-o parte în alta, ignorând sau refuzând să iau act de dispreţul cu care mă trata…
Dar dacă dispreţul ei nu era dispreţ?
Dacă încerca, în felul ei, să mă protejeze?
Niciodată!
Anna aparţine celor născuţi pentru a se remarca, pentru a nu se supune regulilor, pentru excepţii, nu pentru a coborî în zona în care supravieţuirea presupune să lupţi atât pentru tine, cât şi pentru alţii, altfel rişti să nu ai cu cine să împarţi bucuria victoriei. Ea are acel ceva special în firea ei, ferit de vederi iscoditoare, ascuns ca o comoară în plin deşert, în vreme ce eu sunt cuprinsă de disperare şi teamă, numai că, de cele mai multe ori, acestea nu au nici un temei, sunt un fel de „hrană” pentru imaginaţie. O fi bine? O fi rău?

Mă simt privită.
Brusc îmi amintesc unde mă aflu.
Anna respira greu, dar se străduia să zâmbească.
Zâmbesc şi eu.
– Deea, arăţi de parcă ţi-ai pierdut jucăria preferată. E chiar atât de rău? Sau poate nu-ţi vine să crezi că eu, Anna cea egoistă, cea rea, cea bolnavă de invidie, de gelozie, sunt dispusă să arunc, fără nici un scop ascuns, spre tine o punte a concilierii?
– Să nu crezi că o să scapi aşa uşor!
Anna nu pare să fi auzit cuvintele mele. Continuă:
– Noi, până acum, nu am format o echipă fericită pentru că am fost despărţite, de timpuriu, de circumstanţe…
– Anna, crede-mă, niciodată nu-i prea târziu…
– Dimpotrivă, niciodată nu e prea devreme pentru regrete. Uite, eu regret că nu am fost mai multă vreme cu tine…
Zâmbeşte timid. Privirea-i obosită zăboveşte asupra mea câteva clipe, pare să se piardă în mulţimea de umbre roşii-gălbui, ce se formează neîntrerupt, ca într-un joc perpetuu, dinspre beculeţele aprinse deasupra patului în care Anna pare să fi adormit.
Mă ridic încet, temându-mă să nu o trezesc. Îmi netezesc părul cu gesturi absente, apoi arunc o ultimă privire în jur. O cameră impersonală, o mulţime de aparate; un ambient nu prea prietenos. Nu vreau ca Anna, în momentul în care se va trezi, să fie singură. Am să revin aici de îndată ce o să mă asigur că tata este în siguranţă.

(…)

fragment din romanul Adolescenţă suspendată, Corina Victoria Sein, 2005

Anunțuri

2 comentarii la “Adolescenţă suspendată / 9 /

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s