Şi dragostea ucide / 27 /


smb

(…)

Era trecut de miezul nopţii când Ivona sună la uşa casei soţului ei. În vreme ce aştepta să i se deschidă, încerca sa ghicească motivul pentru care Mihai o chemase cu atâta insistenţă.
Întunericul nopţii, liniştea aproape de nesuportat îi aduseră în minte o frază citită cândva: „Toate femeile fericite se aseamănă între ele. Fiecare femeie nefericită, însă, este nefericită în felul ei.”
– Stupid! concluziona ea.
Mai apăsă o dată butonul soneriei. Desluşind, în spatele uşii închise încă, paşi grei, apăsaţi, ridică sprâncenele a mirare, iar când se află faţă în faţă cu Mihai, întrebă ironic:
– Dorul şi dragostea te-au ţinut treaz?
Mihai, cel veşnic inspirat în replică şi spontan o privea grav. Gravitatea îi dădea un aer indecis, de bărbat aflat într-o încurcătură din care era conştient că nu va ieşi prin forţe proprii şi nici prea curând. Crezând că întrebarea ei îi provocase o atare suferinţă, Ivona se grăbi să-l liniştească:
– Nu mă lua în seamă! Dar realmente sunt surprinsă: eşti acasă, mă aştepţi…
Mihai îi luă mâna şi o strânse între palmele lui.
– Eşti nedreaptă… Vru să mai spună ceva, dar sfârşi prin a lăsa mâna Ivonei. „Da, e copleşit şi preocupat de ceva, de cu totul alte probleme decât cele obişnuite…”, se gândi Ivona.
Şi nu se înşela.
– Eşti bine? întrebă ea după ce aruncă geanta pe o măsuţă.
– Da, spuse Mihai, dacă reinventez lumea după tiparele nebuniei…
Din ce în ce mai surprinsă, Ivona încearcă să-l susţină:
– Şi tu şi eu ştim că lumea acestor ani conţine gemenele nebuniei, dar acest amănunt nu este în măsură să ne schimbe în vreun fel.
Un surâs duios îi lumina faţa. Părea liniştită, stăpână pe ea.
Mihai avea pe faţă o expresie nouă, ciudată. Privea ţintă, cu nerăbdare şi totodată cu sfială.
Ivona se aşeză într-un fotoliu, îşi ridică privirea.
Bărbatul îşi freca fruntea înaltă, îşi scutura capul, încercând parcă să alunge un gând supărător.
O arzătoare simpatie punse stăpânire pe Ivona.
La urma urmei, era datoare să-l asculte, să-l ajute dacă încurcătura în care, pesemne, intrase, nu contravenea principiilor ei morale.
– Ivona, rupse el tăcerea, am nevoie de multa înţelegere, dar, înainte de toate, trebuie să-mi ierţi tot răul pe care ţi l-am făcut, pentru ca eu să mi-l pot ierta mie însumi…
Ivona învăţase să-l accepte ca pe un bărbat flegmatic, îl urmărea ca pe un copil răsfăţat, însărcinat să-i aducă aminte că viaţa abundă în neprevăzut.
– De acord! răspunse ea. Sunt bucuroasă că pot ierta fără sforţare. Anii nu mi-au umplut inima nici cu ură, nici cu duşmănie. Abia dacă, în clipa de faţă, îmi amintesc de ingratitudinea cu care m-ai tratat… Rămâne să ştiu ce ar trebui să iert…
– Dumnezeu mie martor că n-am vrut să suferi, te-am iubit în felul meu, ţin la tine şi, dacă soarta nu ne-ar fi mereu potrivnică, aş propune să o luăm de la capăt. Nenorocirea e că, în viaţa conjugală, intenţiile bune vin aproape întotdeauna după întâmplări care …
Ivona era obosită. Aşa că spuse cu glas scăzut:
– Mihai, ţie îţi stă bine zburdând între emoţia egoistă şi suferinţa voluptoasă. Ai, cred că am mai spus, o plăcere perversă de a mă obliga să particip la deliciile luptei secrete pe care o porţi cu tine însuţi…
Tăcu. Avea sentimentul că vorbele ei nu ajungeau la urechile lui, sau, dacă le auzea, nu le putea înţelege. Îl privi cu mai multă atenţie. Părea absent. Figura lui încadrată de un colan de barbă rămăsese destul de frumoasă, deşi îmbătrânită înainte de vreme. „Poate că încearcă să smulgă vieţii un rest de tinereţe ofilită.”
– Cu toţii avem necazuri. Nu crezi că dramatizezi?
Întrebarea ei rămase fără răspuns.
Mihai părea cuprins de o stare de toropeală. Stătea posomorât.
Era mai mult decât putea să îndure Ivona.
Se ridică şi hotărâtă spuse:
– M-ai chemat. Am venit. Ce văd însă nu-mi place…
– Rămâi! porunci bărbatul.
Surprinsă de tonul poruncitor îl ascultă.
– Mâine s-ar putea să fie prea târziu… Sunt tulburat, nu ştiu de unde să încep… Nu vreau să fiu penibil…
– Nu ţi se potriveşte rolul…
– Rolul? Bine zici… Suntem, oare, blestemaţi să interpretăm o sumedenie de roluri?
– De ce blestemaţi? Cum crezi că ar arăta viaţa dacă am fi distribuiţi într-o singură piesă şi am rămâne găzduiţi în pielea aceluiaşi personaj? Ei bine. nu trebuie să-mi răspunzi. Consideră întrebarea ca fiind retorică, nu de alta, dar eu nu vreau să-mi confirmi afirmaţia, a nu ştiu cărui gânditor: omul este o ruină demnă de diavol.
Mihai o privea, îşi spunea că e frumoasă, se mira că uitase acest adevăr şi i se părea cumplit s-o lase să-l părăsească din nou. Dar viaţa de dincolo de această încăpere, acolo unde trăia Mona, era şi mai tentantă.
– Eşti frumoasă, îi zise, te-am trădat şi am neobrăzarea să-ţi cer un serviciu…
După ce rosti aceste cuvinte, îşi prinse tâmplele între palme.
Ivona se retrase în sine. Avea nevoie de o analiză sumară a propriilor sentimente.
Până acum, toată energia ei vitală fusese plasată undeva în exterior: în problemele de administrare a fabricii, în situaţia grea a refugiaţilor pe care îi luă sub oblăduirea sa, în grija aproape maternă faţa de Marina, în spaima că lui Dragoş i s-ar putea întâmpla ceva.
Şi, dintr-o dată, Mihai, cu puterea egoismului, cinismului, părea hotărât să-i tulbure din nou vaţa. Manevra lui i se părea nechibzuită. Nemaifiind însă îndrăgostită, privea cu obiectivitate şi detaşare întâmplările, deloc de invidiat, ce-l făceau pe Mihai să se simtă ca un înotător sigur pe sine, dar care, abia după ce se arunca în apă, îşi amintea că nu mai are braţe. Şi totuşi, îi va acorda atenţia şi sprijinul de care avea nevoie, însă, tot în aceste clipe, creştea în ea şi împotrivirea. Ochii ei trădau pe lângă o matură chibzuinţă şi apariţia unor sentimente mai puţin conciliante, dar mai severe decât iertarea sau uitarea. Cu toate acestea, era vulnerabilă: i se putea cere orice.
– Eşti cu adevărat frumoasă…
Ivona îi ridică bărbia cu un deget şi-l rugă zâmbind:
– Să nu fii sentimental sau să te crezi irezistibil…
– Bine.
Ivona deschise fereastra şi privi cerul.
Luna stătea albă deasupra casei. Aerul era rece.
I se făcu frig. (…)

din romanul Şi dragostea ucide, Corina Victoria Sein, 1999

Anunțuri

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s