Şi dragostea ucide / 24 /


mona3

(…)

– Poate mă lămureşti şi pe mine ce înseamnă petrecere între bărbaţi? Sunt excluse doar soţiile?
– Eşti geloasă? Nu ţi se potriveşte, nu-ţi stă bine şi, crede-mă, ce detest mai mult la o femeie este gelozia…
– Nu divaga! Răspunde-mi direct!
– Ei, bine. prietenul meu nu invită niciodată femei, răspunse repede încercând să fie şi convingător.
– O fi ceva adevărat, zise Ivona puţin zeflemitoare, luând nervoasă o carte în mână. Aşadar, o petrecere între sfinţi…
– … între sfinţi sau în iad, tot va fi mai plăcut ca aici.
– Încearcă să fii mai clar. Atmosfera de acasă a devenit dintr-o dată apăsătoare? Cine o întunecă? Cine o face irespirabilă?
– S-ar putea să nu-ţi placă răspunsul. Nu mă acuza însă pe mine. Eram, până să apari tu în viaţa mea, un companion agreabil, după cum o spun amicii mei…
– Perfect! Te las cu cei înrobiţi de farmecul tău!
Aamuzat , începu să râdă cu poftă, fapt ce o determină pe Ivona să iasă pe uşă.
Mihai, furios de-a binelea, luă valiza şi porni la drum clocotind, însă nu pentru multă vreme; la vreo jumătate de oră distanţa, disputa i se păru caraghioasă, dar în acelaşi timp umilitoare: lui nu i se potriveau ciondănelile conjugale. Pentru a pune capăt stării de iritare, îşi promite să facă ordine în viaţa lui familială cât mai curând posibil.
Înviorat de perspectiva petrecerii câtorva zile având-o lângă el pe Mona, dar şi de peisajul desfătător ce-l traversau, în apropierea castelului Bran, Mihai propuse un popas. Mona refuză. Evident. Dorea să ajungă înainte de cină la casa de vacanţă.
Mihai nu înţelege refuzul ei, dar nu comenta aproape niciodată deciziile Monei. Era ciudat cum punea ea stăpânire, de îndată ce erau împreună, pe toate simţurile lui. Emoţiile care-l stăpâneau erau puternice, îl devorau, dar îi fusese întotdeauna greu să şi le explice: erau un amestec ciudat de plăceri, fiindu-i satisfăcute cele mai intime şi ascunse dorinţe: ştia să fie o prietenă perfectă, o amantă pasională, dar şi o femeie ocrotitoare, cu un dezvoltat simţ matern. Lângă ea se simţea bărbat şi copil răsfăţat în acelaşi timp.
Dar toate aceste sentimente existau, le trăia numai atunci când erau împreună. În clipa în care ea înceta să mai fie o prezenţă, uneori era suficient să se afle în altă încăpere, el se şi simţea un bărbat liber. Cândva, într-un moment de sinceritate, chinuit de sentimentul vinovăţiei, i se mărturisise. Ea a repliat scurt: „Aşa trebuie să fie!”
Dat fiind acest mod original de înţelegere, nici unul dintre ei nu se simţea vreodată constrâns, obligat. Tacit şi singular, fiecare dintre ei se considera liber; legătura lor putea să dureze o viaţă, sau să i se pună capăt în orice clipă.
Când Mona s-a căsătorit, Mihai a primit vestea în cea mai desăvârşită linişte. I se părea normal, de vreme ce el nu se gândise şi nici nu simţise nevoia s-o ceară în căsătorie, aşa cum normală i se păruse şi reluarea relaţiei din clipa în care Mona dorise acest lucru. „Da. îşi spuse Mihai. Mona este unică: stârneşte patima doar în bărbatul ales de ea şi la momentul dorit de ea.”
Au ajuns la destinaţie la timp pentru a prinde un apus de soare splendid.
Mona l-a condus pe o verandă acoperită, pornind chiar din capătul aleii şi înconjurând toată căsuţa, întregind un stil şi aspectul montan, sugerat şi impus prin zidurile exterioare, pe jumătate din bârne, şi de streaşina în formă triunghiulară susţinută de coloane de lemn cioplit. Nu departe se vedeau muntele şi un lac peste care era aruncat un podeţ suspendat, făcând astfel posibilă trecerea către un şir de căsuţe care alcătuiau satul.
– Este foarte plăcut aici. zise Mihai fermecat de tot ce vedea.
– Nu-i rău. Deşi eu n-am nici un merit. Sau eşti de altă părere?
Mihai tăcu. Mona se schimbase. Cum? Nu ştia precis; dar a provoca în scopul de a smulge un compliment nu era genul ei. Se trezi întrebând-o brutal:
– M-ai adus aici pentru a ne aminti de trecut sau pentru a-l convinge pe avocat că eşti o victimă?
– Eşti stupid şi prost! Ai merita să te trimit urgent lângă nevastă-ta. Apropo, e adevărat că aţi trăit ceea ce se numeşte dragoste la prima vedere?
Era clar: Mona nu mai era Mona. Mona cea adevărată, cea pe care o cunoştea el, n-ar fi întrebat niciodată aşa ceva.
Mona deschise una din uşile înşirate în jurul verandei, intrând, şi invitându-l s-o urmeze, direct, într-o cameră de dormit. Mobilierul din stejar strălucea în pâlpâirea flăcărilor din şemineul aprins.
– Vezi, n-am uitat că-ţi place să faci amor în lumina flăcărilor ce mistuie buştenii? Apoi, îndreptându-se către un geam, continuă într-un stil lapidar: de aici ai ce vedea. E singura cameră cu vedere panoramică. De aceea ţi-am şi ales-o.
Aşa era, se vedea apa limpede a lacului, de un albastru fermecător, doar către malul săpat în munte înverzindu-se în preajma calcarului maroniu stropit cu mici pete aurii. Micul sat se cuibărea la poala muntelui, iar o porţiune a drumului urca pieptiş. Peisajul era ca de vis, iar odaia era fără doar şi poate cea mai bună. Furat de peisaj, uşor obosit, Mihai nici nu luase seama la anunţul Monei: „ţi-am ales-o”. „Oare mai sunt şi alţi prieteni aici?” se întrebă ros de curiozitate.
– Până mâine dimineaţă suntem singuri, îl anunţă Mona, surprinzându-l cu intuiţia ei. Când doreşti să serveşti ceva, ştii unde-i sufrageria. După obiceiul casei, aici nu se „pune” masa. Se bea şi se ciuguleşte după pofta fiecăruia. Cu un surâs poznaş, se întoarse şi ieşi din cameră.
Îndată ce rămase singur, Mihai îşi despachetă puţinele lucruri. Urmând exemplul Monei, părăsi odaia şi reveni pe verandă, unde spera s-o găsească. Aici, nu era nimeni, aşa încât o porni spre lac. Înainte de a pune piciorul pe podeţ, aruncă o privire spre căsuţele modeste, dar pitoreşti de pe celălalt mal al lacului.
Varietatea vegetaţiei, apa, liniştea îi aminteau de Cerna şi de Ivona.
Îi părea rău că nu încercase să o împace înainte de a pleca.
– N-ai vrea să înotăm? auzi el vocea Monei. Înainte de a-i răspunde, ea îi aruncă un costum de baie.
Fără să-şi vorbească, amândoi se dezbrăcară şi plonjară în apă. Soarele scânteia de pe linia orizontului, iar aerul cald şi dezmierdător părea să descătuşeze energii. Apa era caldă şi curată. Mona înota în felul ei ştiut: viguros şi elegant. Mihai bătea apa voiniceşte, folosind braţele într-o mişcare continuă, consumându-şi rapid toată energia. (…)

Şi dragostea ucide, roman, Corina Victoria Sein 1995

Anunțuri

2 comentarii la “Şi dragostea ucide / 24 /

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s