Şi dragostea ucide / 19 /


joi

(…)

Oglinda continua să-i ţină prizonier chipul, înscriindu-l într-un cerc ale cărui margini elastice se dilataseră şi lăsaseră să pătrundă, alăturându-le imaginii ei, o sumedenie de obiecte.
Peste el trona, anulând personalitatea celorlalte, o statuetă din aur alb închisă într-o linie răsucită pornită de undeva de la bază în două direcţii opuse, pentru ca, după ce străpungea şi aduna o frântură de spaţiu, să se lase modelată într-o aglomerare imprecisă ca formă şi cu structură materială diferită: o sferă din ametist.
„E piatra mea norocoasă” i se păru ei că aude vocea lui Mihai.
Ivona schimbă direcţia privirii. Nu era neliniştită, nici nefericită, ci mai curând simţea nevoia să facă ordine şi curăţenie în universal ei intim.
Nu-şi reproşează lipsa de fermitate în luarea unei hotărâri, lăsând o portiţă deschisă spre o posibilă reluare a relaţiei.
„Oare am procedat bine? Cred că da. Am dat o şansă lui Mihai să se explice.”

„Destul!” îşi porunci Ivona şi hotărâtă luă statueta în mână şi coborî.
Dragoş o aştepta.
– Eşti foarte drăguţă. Vei stârni multe patimi în rândul bărbaţilor…
Ivona zâmbi:
– Te cred! Nu pentru că am încredere în justeţea aprecierii, ci pentru că, în seara asta, mă simt cu adevărat frumoasă. Fii drăguţ, până-mi pun eu pălăria, du, te rog, în cămăruţa de lângă bibliotecă, statueta asta.
– E o piesă de valoare. Ce s-a întâmplat?
– E un dar. Mihai mi l-a oferit după ce s-a consumat prima lui trădare, încercând să cumpere iertarea…
Dragoş nu comentă. Sora lui era atât de profund gravă, de liniştită. încât i se făcu frică. Urcă scara şi aruncă din uşă statueta peste alte zeci de obiecte şi lucruri inutile.
Ivona purta o superbă rochie scurtă, abia dacă îi ajungea la jumătatea pulpei, făcută din mai multe rânduri de mătase verde pal şi verde închis, cu o croială simplă şi mâneci ample. La gât, în urechi, pe încheietura mâinii drepte, sclipeau superbe smaralde care fuseseră ale Anei Maria. Bijuteriile se asortau uimitor şi desăvârşit cu nuanţele de verde ale rochiei.
Dragoş continua s-o privească încântat, iar ea, aşa cum afirmase, se simţea frumoasă chiar dacă pe chip îi mai treceau umbre venite dinspre întâmplări mai vechi sau ami noi şi care au dus la ruperea, poate vremelnică, a căsniiiiicii ei.
Într-o succesiune rapidă de imagini, reţinu cele mai semnificative momente care au dus la răcirea relaţiei. Le lăsă să treacă.
În economia acelei defilări a sentimentelor proprii, reţine:
Era noapte.
Ea şi Mihai se întorceau acasă de la un dineu.
Fără să-şi fi propus, era necomunicativă, arţăgoasă.
El, visător şi cu o figură de bestie satisfăcută.
„Are şi de ce” îşi spuse Ivona.
Avea.
Cea mai frumoasă femeie de la acea întâlnire, sora ambasadorului Ungariei la Bucureşti, se lipise pur şi simplu de el cochetând direct şi provocator.

„Stupid şi îngrozitor. Cum am putut să cobor atât de jos încât să fiu geloasă”. îşi spuse Ivona şi, pentru a scăpa de tentaaţia de a mai scormoni trecutul, prinse hotărâtă braţul oferit de fratele ei şi coborâră scările.

O jumătate de oră mai târziu, frate şi soră traversau sala puternic luminată a restaurantului. Până să se aşeze la masă. Ivona suportă cu bine privirile aţintite asupra ei. Se mira doar că acest lucru îi producea o uşoară stare de iritare.
Profită de faptul că Dragoş vorbea cu ospătarul şi aruncă peste sală o privire lungă.
Orchestra executa un cântec lent, aproape trist. Atmosfera, în ansamblu, era una specială, aproape apăsătoare.
Ivona are, din instinct, groază de stările conflictuale, de ură, de tot ce poate să chinuie sufletul omului. Cei care se aflau în această seară, adunaţi aici, aveau, mai mult ca oricând, un aer comun; de spaimă nemărturisită.
Privirea ei fugară se opri asupra mesei aşezate sub estrada orchestrei, unde patru bărbaţi tineri discutau aprins. Îi cunoaşte. Au vârsta lui Dragoş şi îi ştia plecaţi în străinătate.
Brusc se hotărî să-şi domolească gândurile neliniştitoare şi i se adresează lui Dragoş:
– Ştiai că mai toţi prietenii tăi s-au întors acasă?
– Da. Mă îngrijorează…
– Glumeşti?
– Deloc.
– Ai şi un motiv logic?
– Războiul! (…)

din romanul Şi dragostea ucide, Corina Victoria Sein

Anunțuri

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s