Şi dragostea ucide / 13 /


si dragostea

(…)

Andrei Bologea era un bărbat trecut de prima tinereţe.
Privirea lui exprima inteligenţă, chiar şi sinceritate, dar nu şi fermitate. Gura cărnoasă şi nasul coroiat lăsau să se ghicească un temperament vulcanic, senzual şi pasiuni violente.
Se născuse la Ulmi.
Tatăl lui era preot, profesiune căreia îi fusese şi el hărăzit. Astfel a fost îndrumat spre Seminarul din Râmnicu Vâlcea.
Înainte însă de a trece în anul doi de studii, a fugit din internat şi împreună cu un prieten s-au angajat pe un vapor în portul Constanţa cu care au cutreierat lumea preţ de un an.
A revenit la timp acasă pentru a-l conduce pe Iustin Bologea la locul de veci.
Când casa parohială a trecut în stăpânirea preotului venit să păstorească obştea, Andrei şi mama lui s-au mutat la Cerna, oraşul natal al preotesei. Femeia s-a stins din viaţă la mai puţin de doi ani după terminarea primului război mondial.
Până la vârsta de treizeci de ani, Andrei a încercat mai multe meserii: învăţător, perceptor, comisionar la un hotel din Râmnicu Vâlcea, figurant într-o trupă de teatru.
Se întorcea la Cerna după aproape un deceniu de peregrinări. Maturizat, chipeş şi, umbla vorba, bogat. Cât priveşte însă averea, nimeni nu a aflat vreodată dacă mai avea şi altceva în afara unei garderobe impresionante, a unei biciclete, a unei serviete elegante şi a unei grămezi de piese de mobilier modern, aduse cu un vagon şi cu care a reuşit să-şi aranjeze una din cele mai frumoase case din Cerna. Pământ nu avea şi nici nu se dăduse în vânt să cumpere.
Dovedind o cunoaştere perfectă a limitelor sale intelectuale, părea să nu aibă ambiţii, capul nu-i era înfierbântat de visuri de mărire, lucru confirmat şi de faptul că, deşi poate îi dădea mâna să trăiască un timp din ce avea, s-a angajat, imediat ce terminase aranjatul casei, la fabrica de cherestea „Cerna”. Aici, în scurt timp, s-a remarcat prin seriozitatea, priceperea, spiritul de iniţiativă şi, nu în ultimul rând, prin cinstea şi devotamentul puse în slujba firmei. Ivona, atunci când postul de contabil a rămas liber prin pensionarea celui ce deţinuse funcţia, încă de pe când trăia Costache Stanciu, n-a stat pe gânduri şi l-a instalat în biroul alăturat cabinetului ei.
În privinţa vieţii intime, Andrei proceda cu mare prudenţă. Aborda şi cucerea doar femei mature, de regulă văduve, pe care le părăsea de îndată ce, mai în glumă sau mai în serios, era invitat să mediteze la o eventuală legalizare a legăturii.
Şi totuşi, părea să aibă un temperament de om aşezat, mulţumindu-se cu satisfacţia conştiinţei curate şi cu împlinirea unei munci banale, deloc spectaculoase. Nu avea nici prieteni, nici duşmani. Cu toate că făcea totul pentru a trece neobservat, colegii, vecinii îl aveau mereu în atenţie. La cârciumă, la club, la întrunirile familiale, se găsea cineva care să pretindă că a aflat ceva din trecutul lui.
Colectivitatea, obosită în aşteptarea dezvăluirii biografiei adevărate a concetăţeanului, născoceşte una pe placul ei: spectaculoasă. Strădania confecţionerilor de istorioare chipurile trăite de Andrei a pus în circulaţie mai multe variante.
Una vorbea despre un Andrei sărac, dar orgolios, care încercase să rupă inima târgului cu hainele şi mobila însuşite cine ştie cum şi de la cine. A doua variantă circula mai cu seamă în mediile unde existau fete de măritat: se spunea despre el că ar fi putred de bogat, dar, aşa cum adesea se întâmplă în viaţă, Domnul nu dă de toate, avea inima zdrobită de povara unei iubiri ne împărtăşite. Se îndrăgostise, se jurau cumetrele, de o frumoasă dansatoare cu care Andrei ajunsese până în faţa altarului de unde diva a fugit lăsându-l cu ochii în soare. Existau şi voci care îi puneau în cârcă o afacere dubioasă în timpul războiului. Zvonurile circulau, ajungeau chiar şi la urechea lui. El însă ridica din umeri, surâdea ironic. „Desigur, viaţa nu-i întotdeauna nostimă, pe măsura dorinţei noastre”, îşi ziceai el.
Zilele se scurgeau fără evenimente importante. Se ducea punctual la serviciu. îşi făcea conştiincios datoria, dar curând, zilele trăite astfel nu-i mai aduceau sentimentul împlinirii. Nu-l mai mulţumeau nici legăturile pasagere. Uneori se simţea ameninţat, dar fără să-şi dea seama de unde izvora acel sentiment al primejdiei ce-i tulbura viaţa particulară. „N-am decât o singură soluţie: să învăţ cum să-i judec mai aspru pe alţii şi să mă dojenesc pe mine însumi când, fără a ţine cont de ceea ce am cu adevărat nevoie, întind mâna, să ridic pe cineva căzut, pe cineva care, cu siguranţă, mă va muşca, mai devreme sau mai târziu. Egoismul şi prudenţa nu prisosesc nimănui…”
Deşteptătorul îşi făcu din nou datoria.
Sunetele stridente umplură întreaga casă.
Timpul, trecerea lui erau acum marcate doar de tic-tacul regulat al ceasornicului.
Mai zăbovi câteva clipe în aşternutul cald, cât să regrete că nu poate să sară peste ziua abia începută.
Aseară târziu, primise de la Ivona Stanciu instrucţiuni clare, ferme: îl ruga, îl obliga, citise el printre rânduri, să se ocupe de înmormântarea lui Vasile Iorgu, unul dintre muncitorii de la joagăr, strivit sub un stânjen de buşteni.
Pretenţia Ivonei i se părea normală. Iar el, funcţionarul complex, ataşat stăpânilor, era chiar măgulit că el şi nu unchiul Ivonei, care conducea fabrica în absenţa ei, fusese desemnat s-o reprezinte.
Şi totuşi, exista în scrisoare un paragraf asupra căruia zăbovise îndelung şi care-i provocase insomnie: „Dorinţa mea este, din clipa în care citiţi aceste rânduri, să vă îndreptaţi toată afecţiunea şi grija asupra orfanei. Aveţi, în acest sens, sugestii şi îndrumări detaliate (…).”
Pentru prima oară lui Andrei Bologea îi era teamă că nu va putea să facă faţă situaţiei. „Nu am de ales!” se consolase el noaptea trecută, târziu, după îndelungi frământări.
„Nu am de ales” sunt cuvintele cu care îşi alungă starea de mahmureală, acum la trezire.
De îndată ce Andrei Bologea trase perdelele, dimineaţa năvăli în încăpere biciuindu-i văzul încă uşor ceţos.

din romanul Şi dragostea ucide, Corina Victoria Sein, 1995

Anunțuri

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s