Provocarea noastră: vino pe drumul cărţii / 14 /


Această prezentare necesită JavaScript.

În februarie 2014, Editura Excelsior Art a „adunat” un număr de 24 de ani de activitate. Peste numai 12 luni, vom sărbătorii un sfert de veac. Vom marca, cei 25 de ani de activitate editorială, şi prin editarea unui Dicţionar al scriitorilor care, de-a lungul anilor, au devenit colaboratori ai Editurii Excelsior Art.

Astăzi vă propun, din Colecţia Ars narration, lucrarea Scriitori îndrăgostiţi, vol. II, Émile Faguet, un prim episod din capitolul dedicat lui Guizot –  O rază de soare tomnatic.

Nu cunoaştem încă integral viaţa sentimentală a lui Guizot. Viitorul ne rezervă probabil în această privinţă şi alte surprize. Totuşi, iată, o uşă s-a întredeschis. Ernest Daudet, care a publicat un studiu de proporţii asupra prinţesei Lieven, s-a aflat în posesia unor scrisori intime, din care a dat publicităţii o parte.
Se ştie, şi o voi reaminti pe scurt, cine era prinţesa Lieven. Se trăgea dintr-o familie rusă de stirpe nobilă, s-a măritat foarte de tânără cu prinţul Lieven, a fost ambasadoare la Londra, a trăit o poveste de dragoste cu Metternich, a divorţat, şi-a pierdut, printr-o nefericită întâmplare, doi dintre copii, pe neaşteptate şi în aceeaşi zi, era separată de ceilalţi copii ai săi; spre 1835, ea trăia la Paris o intensă viaţă mondenă, mereu preocupată de politică şi diplomaţie, primind în stil desăvârşit, primită peste tot, dar de fapt devorată de plictis.
Duşmanii o descriu ca pe o fiinţă austeră, aproape dură, inteligentă, spirituală şi distinsă. Iar prietenii nu sunt, practic mult mai îngăduitori când îi zugrăvesc portretul. Talleyrand spune despre ea, cu acea bruscheţe aristocratică pe care o afecta adesea: „Înzestrată cu mult spirit, fără de instrucţie scrie în chip încântător, caracter dominator. Lipsită de frumuseţe, dar de o ţinută nobilă.” Sidney Ralph merge ceva mai departe cu descrierea: „O femeie înaltă, slabă, dreaptă, care în totalitate degajă un farmec incomparabil. Conversaţia ei se distinge printr-un laconism şi o exactitate epigramatică firească, un limbaj clar, concis şi bine articulat, dar în acelaşi timp distins şi graţios, înţepător şi uneori glumeţ, nimerind întotdeauna cuvântul potrivit. Muziciană de prim rang, dar neştiutoare de lucruri elementare mai rău decât un şcolar, nu îi place să citească. Stăpâneşte, mai bine decât oricine, ştiinţa de-a scrie. E deasupra oricărei meschinării omeneşti. E terorizată până la panică de plictis.” În sfârşit, ducesa Decazes (dacă nu dispui de portretul unei femei făcut de o altă femeie înseamnă că nu ai chiar nimic la dispoziţie) o creionează astfel: „Mijloc plat, nici un pic de piept, rochiile ei, croite cu multă artă, îi ascundeau în parte slăbiciunea. Un spirit deschis; dar el se exercita prin spiritul altuia, de pe urma căruia ştia să tragă foloase, punându-1 în valoare, datorită unei însuşiri reale de a înţelege totul, de a asimila totul. Plină de prejudecăţi aristocratice, era discretă şi fidelă prieteniilor sale. Dar le cerea la rândul ei foarte mult.”
Pe scurt: se pare că ea avea mai multă distincţie decât frumuseţe şi mai mult spirit decât inimă. Va rămâne pentru totdeauna la rubrica neîmplinirilor marcată de faptul că n-a acceptat să se căsătorească cu Guizot şi că a izbucnit în hohote de râs la această propunere spunând: „Nu. Mă vedeţi anunţată la recepţii astfel: „Doamna Guizot’?!”, afirmaţie confirmată, discret, dar cât se poate de net, de Guizot însuşi: „Ea ţinea la numele ei iar eu n-aş fi fost de acord să mă căsătoresc cu o femeie fără să îl poarte pe al meu.” într-adevăr, se pare că sentimentele nu erau partea cea mai tare a caracterului acestei femei. Aici contemporanii ei sunt cu toţii de acord.
Aş putea aminti aici vorba de duh a unei doamne care, reproşându-i-se în glumă: „Pentru toată lumea dumneata eşti o fiinţă fără inimă” a răspuns prompt: „Asta vrea să însemne că eu nu am inimă pentru toată lumea.” Cu tot orgoliul ei nemăsurat, doamna Lieven pare să fii avut inimă pentru Metternich şi mai târziu pentru Guizot. A avut două pasiuni în lumea diplomaţiei, dar nu din raţiuni diplomatice. Firea doamnei Lieven, dacă facem abstracţie de orgoliul aristocratic, pare să fi fost mai puţin aridă decât înfăţişarea. Ce contează însă în ce flacon se află un parfum?
Dar să revenim la Guizot sentimentalul. Ca îndrăgostit, el ne arată o înfăţişare distinsă, generoasă şi nobilă, care ni-l face foarte simpatic. E vorba, într-adevăr, de o pasiune a vârstei ultime şi îmi veţi reaminti poate de „turpe senex miles” a vreunui latin brutal; chiar dacă iubirile tomnatice nu sunt plăcute de urmărit decât când au început prin a fi iubiri primăvăratice, există totuşi un chip decent de a iubi şi după ce vârsta dragostei a trecut, şi cred că François Guizot în ilustrează cel mai bine.

Scriitori îndrăgostiţi, vol. II, Émile Faguet, traducerea de Bogdan Bădulescu, Ed. Excelsior Art, 1991

Anunțuri

Un comentariu la “Provocarea noastră: vino pe drumul cărţii / 14 /

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s