Inelul de fum / 4 /


Această prezentare necesită JavaScript.

(…)

Din nou protestul, mai răguşit, al păsărilor. Iulia se răsuceşte, înscriind un cerc perfect, spre parte de sud. E nevoită să recunoască, a câta oară? că acest loc este minunat.
„Mirific ţinut, splendid amplasament, îşi zice ea cu duioşie. Iată locul, unde, deşi nu pot rămâne, am să revin ori de câte ori mă vor părăsi puterile, ori de câte ori durerea sau bucuria îmi vor secătui sau umple sufletul… Aproape că-mi pare rău că plec… ce-ar fi să amân călătoria?”
Acest gând îi mai trecuse prin minte. Întrebarea o chinuise când, aceleaşi sentimente, o biruiseră ca acum.
„Efectul înrobitor al vârstei. Amestecul de înflăcărare şi spirit îmi coordonează acţiunile, făcându-mi imposibilă împotrivirea. Pofta şi saţietatea de confort şi de frumos m-au dominat, m-au mulţumit, dar, pe un alt plan, al spiritului, pe plan afectiv, ce-am realizat? Trebuie să mă ajut. Nu-mi pot fi de folos doar aşteptând trecerea anilor.”
În preajmă, copacii reţineau ultimele înfiorări ale vântului ce se rostogolea în strâmtoare, împresurându-se cu şoapte misterioase, stăpâne peste întinderea nopţii.
Peste puţin timp Iulia va rămâne doar ea, cu liniştea închisă între zidurile casei. Din copaci vor continua să-şi ia zborul păsările şi, din când în când, să cadă câte o frunză, un fel de chemare a toamnei. Iulia se smulge din vălmăşagul senzaţiilor ca un fruct sănătos, strălucind aşa cum străluceşte perla în asprimea încheiată-n scoică. Apoi e cuprinsă de duioasă nelinişte. Un vechi şi abil şiretlic. Preocuparea faţă de ceva ieşea la suprafaţă pentru a o apăra. Îşi înalţă fruntea pentru a întâmpina fasciculul de lumină filtrat prin frunze.
„Arde-mă lumină, îngrămădeşte-mi în ochi toată splendoarea vârstei, dar şi exactitatea întâmplărilor mai vechi despre care nu ştiu prea multe şi, nu uita, mai bine zis, obligă-mă să nu neglijez existentul.”
Iulia zâmbeşte trist şi murmură desluşit:
– Am de făcut o rânduială… sper să izbutesc dacă las la o parte amănuntele, ele mă încurcă mult… Înţeleg că în fuga vremii suntem cu toţii prinşi. Acest vârtej poate însemna viaţă sau doar un somn prelungit, letargic… Cum să prind esenţialul? În care cuvânt se ascunde el, esenţialul? Probabil că pe undeva, pe aproape… Ce zici de cuvântul „bătălie”? Să lupţi pentru un crez, pentru un capriciu, pentru a exista… Ţi se pare, poate, iluzoriu?
Andrei este ispitit să-i răspundă că marile bătălii se pierd în culisele călduţe în care se poartă tratative şi nu în câmpul deschis al confruntărilor, dar, ea ar putea considera o astfel de intervenţie drept un pretext, o precauţie a medicului. Or, de fapt, unica lui dorinţă este aceea de a o determina să se privească lung, critic, în cea mai fidelă oglindă ascunsă printre meandrele cele mai intime. O ştie fragilă. În realitate sensibilitatea nu atacă armonia şi calitatea umană, le determină. Asta este taina pe care ar dori să i-o destăinuie, să o avertizeze că, oricât de nesfârşit ar părea frumosul, i se va opune urâtul, precum binelui – răul. Şi încă o mie şi una de poveţe sunt gata să se desprindă de pe buzele lui, dar simte că ea le ştie şi le cultivă în condiţii obişnuite.
Iulia făcu un semn de nerăbdare. Gestul nu-i scăpă lui Andrei care este nevoit să rostească altceva decât esenţa gândului, ceva care să o menţină în curioasa ei încâlceală de idei.
– Eşti dibace, te strecori cu abilitate prin tot felul de viraje. Cred că în momentul de faţă meditezi la avantajele şi dezavantajele vieţii independente. Accepţi ideea că la vârsta ta ai nevoie de dragoste, de prietenie, dar aceste sentimente, zici tu, le-ai moştenit, ele au devenit proprietatea ta, le risipeşti sau le păstrezi după cum şi-e voia. Consideri că eşti destul de pregătită pentru o confruntare cu tine însăţi, cu singurătatea ta. Plictiseala nu te poate atinge. În cazul unui eşec, te refugiezi în artă, rămânând astfel stăpână pe viaţa ta… Până să şi uiţi ai învăţat, exceptând, doar ceea ce oamenii au vrut să-ţi ascundă, dintr-un motiv sau altul. E uimitoare capacitatea ta de a conserva energii, de a crea o sumă de situaţii înjghebând astfel o supapă de scurgere. În subconştient porţi o forţă reversibilă, ea te ajută să legi momentele, să păstrezi ritmurile…
– Nu confunda, nu căuta un punct de echilibru între realitatea numai dorită şi realitatea dorinţelor proprii…
Niciodată nu văzuse Iulia, cu ochii minţii, mai clar, conturul cuvintelor citite într-unul din numeroasele teste psihologice la care Andrei îşi supune pacienţii. Niciodată nu i-a fost mai limpede şirul de constatări:
„Ne consolăm cu gândul că există cineva care are nevoie de noi.”

fragment din romanul Inelul de fum, Corina Victoria Sein, Ed. Eminescu, 1983

Anunțuri

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s