Provocarea noastră: vino pe drumul cărţii / 11


În februarie 2014, Editura Excelsior Art a „adunat” un număr de 24 de ani de activitate. Peste numai 12 luni, vom sărbătorii un sfert de veac. Vom marca, cei 25 de ani de activitate editorială, şi prin editarea unui Dicţionar al scriitorilor care, de-a lungul anilor, au devenit colaboratori ai Editurii Excelsior Art.

Astăzi vă propunem, din Colecţia Ars narration, lucrarea Scriitori îndrăgostiţi, vol. 1, Emil Fagut, un fragment din capitolul 1: A fost Pascal îndrăgostit?

Această prezentare necesită JavaScript.

Bine cumpănită carte a domnului Gazier Varietăţi literare şi istorice, cuprinzând un articol foarte documentat despre Pascal şi domnişoara de Roannez, a readus în centrul atenţiei acel faimos „roman de dragoste al lui Pascal” despre care a vorbit, în 1844, domnul Faugère, pe care Victor Cousin l-a validat pentru o clipă, iar apoi l-a respins ca neverosimil şi care ar fi constat în următoarele: în timpul scurtei sale perioade de viaţă mondenă (1651-1654), Pascal l-a frecventat asiduu pe ducele de Roannez; a cunoscut-o astfel pe sora lui, domnişoara Charlotte Gouffier de Roannez; s-a îndrăgostit de ea, a fost ispitit de gândul să se căsătorească cu ea; a trebuit să renunţe la acest plan din cauza diferenţei de rang social dintre ei; ca urmare, a scris Discurs asupra pătimirilor dragostei , în care putem afla regretul dureros provocat de o decepţie din dragoste şi disperarea bărbatului care n-a putut depăşi barierele sociale, spre a se ridica până la femeia iubită; dăruindu-se bisericii, el a dorit fierbinte ca domnişoara de Roannez să nu se căsătorească cu altul; nu accepta alt rival decât pe Dumnezeu, aşa că a împins-o pe domnişoara de Roannez, din toate puterile, către viaţa religioasă şi a convins-o să se dăruiască Port-Royalului, „oferind” – cum spune Faugère, „spectacolul auster şi emoţionant al creştinului care şi-a pierdut toate iluziile disputându-şi cu lumea, spre a o dărui Domnului, o fiinţă care nu putea să-i aparţină.” Acest roman a fost contestat cu toată convingerea de către Gazier şi, în urma lecturii articolului său, am formulat, în Analele politice şi literare, următoarele ipoteze: 1 – Discursul… este scris de Pascal. 2 – Discursul… nu este câtuşi de puţin, cum crede Gazier, o speculaţie şi un joc al inteligenţei, ci probează hotărât că Pascal a fost îndrăgostit şi chiar foarte pasionat. 3 – Chiar dacă Discursul… nu ar fi scris de Pascal, multe texte care îi aparţin lui, inclusiv din Cugetări, dovedesc că el a cunoscut zbuciumul pasiunii. 4 – Nimic nu dovedeşte că Pascal a fost îndrăgostit de domnişoara de Roannez. 5 – Nu este cert că a intenţionat să se căsătorească cu ea. 6 – Domnişoara de Roannez s-a dedicat vieţii mănăstireşti în mod spontan, fără a suferi influenţa cuiva. Concluzie finală: Pascal a fost îndrăgostit; dar de cine? Nu ştim nimic despre asta. Am reflectat apoi pe îndelete asupra acestor lucruri şi îmi menţin în general părerile, cu excepţia punctului 6, unde nu sunt convins decât pe jumătate de ceea ce am afirmat anterior. Să discutăm deci în detaliu aceste şase probleme.

Discursul asupra pătimirilor dragostei este opera lui Pascal . Nu voi lungi discuţia asupra acestui subiect; vocile care au contestat asta nu au fost convingătoare şi putem spune că au fost reduse deja la tăcere. Discursul… a fost găsit de Victor Cousin într-un manuscris provenind din zestrea abaţiei Saint-Germain-des-Près. Discursul se află în corpul manuscrisului, printre alte patru texte pe teme specifice vieţii monahale: despre starea do graţie, despre devoţiunea falsă etc. Sub titlul Discurs despre pătimirile dragostei, de monseniorul Pascal, citim precizarea: „a fost atribuit monseniorului Pascal.” Dar să remarcăm că e vorba de o culegere alcătuită de jansenişti, de aceea, cum arată foarte potrivit Ernest Havet, „formula ipotetică, venind din partea unor prieteni ai lui Pascal, echivalează cu o mărturie. Cine oare, printre cei apropiaţi Port-Royalului sau familiei Périer şi care se preocupau de menţinerea tradiţiilor micii biserici, cine ar fi îndrăznit să spună sau să lase să se creadă că un discurs despre dragoste ar aparţine lui Pascal, dacă ar fi fost în măsură să spună contrariul? Sau, cum s-a exprimat şi mai ferm domnul Brunschvicg, „care jansenist s-ar fi îngrijit să recopieze şi să conserve manuscrisul, sau care s-ar fi amuzat să realizeze o pastişă după Pascal cu o temă extravagantă ca aceasta?” Pe de altă parte, ştim bine că un mare număr de cugetări din Discurs… se regăsesc aidoma în Cugetările lui Pascal. (În capitalul despre Spiritul matematic şi spiritul de subtilitate).
Astfel :
„Omul e făcut spre a gândi. Să ne străduim deci a gândi corect; acesta e principiul oricărei morale.”
„Fiecare deţine originalul unei frumuseţi a cărei copie o caută prin lume.” „Există un anume model al plăcutului şi al frumuseţii care se sprijină pe o potrivire anume între firea noastră, aşa cum este ea, puternică sau fragilă, şi lucrul care ne place…”
„Avem o rezervă de amor-propriu care ne reprezintă faţă de noi înşine ca şi cum am putea să ocupăm mai multe locuri în afara noastră, asta e cauza faptului că suntem foarte dispuşi să ne lăsăm iubiţi.” „Violenţa ei (a dragostei reprezentate în teatru) place amorului-propriu, care naşte imediat o dorinţă de a produce aceleaşi efecte pe care le-am văzut aşa de bine reprezentate …” etc., etc.
Dar chiar şi aceste apropieri, aproape literale, dintre textele celor două opere, ne-ar putea foarte bine face să credem că Discursul… este o imitaţie după Pascal, semănată prin tot locul cu pasaje plagiate. În cazul ăsta, trebuie să recurgem la argumentul asemănării de gândire, de ton şi de stil şi care ne asigură de înrudirea reală dintre texte. Dacă veţi citi treizeci de pagini din Cugetări şi apoi Discursul…, ar fi de mirare să nu vă convingeţi că ele au acelaşi autor. Aş zice că această ipoteză este probată mai ales de pasajele din Discurs… care n-au corespondent, prin conţinutul lor, în Cugetări; căci, deşi diferite ca fond, ele sunt scrise cu acelaşi geniu, poartă pecetea aceluiaşi mod de a gândi, subtil, viguros şi profund.
Refaceţi experienţa, dar în alt mod. Eliminaţi din Discurs toate pasajele care amintesc de Cugetări celor familiarizaţi cu această operă. După aceea, citiţi tot ce a rămas din Discurs; apoi citiţi treizeci sau patruzeci de pagini din Cugetări. Aş fi de-a dreptul uluit dacă nu veţi fi convinşi că auziţi acelaşi timbru cunoscut al vocii autorului. Dar, repet: din câte ştiu, nimeni nu mai contestă azi că Discursul despre pătimirile dragostei îi aparţine lui Pascal.

Scriitori îndrăgostiţi, vol.1, Emil Fagut, traducerea de Bogdan Bădulescu

Anunțuri

4 comentarii la “Provocarea noastră: vino pe drumul cărţii / 11

  1. Multumesc ! Este un fragment bogat (ca și celelalte de altfel) în care aflăm despre evenimente importante din viața lui Pascal care l-au marcat și acele cugetări care relevă spiritul de finețe.

    Apreciază

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s