Provocarea noastră: vino pe drumul cărţii! /3


Această prezentare necesită JavaScript.

În februarie 2014, Editura Excelsior Art a „adunat” un număr de 24 de ani de activitate. Peste numai 12 luni, vom sărbătorii un sfert de veac. În tot acest răstimp, am încercat să onorez aşa cum se cuvine profesiunea de editor. Prin politica editorială, riguros construită, am avut în vedere, în primul rând, păstrarea şi sporirea patrimoniului naţional prin lucrări de literatură şi cercetare ştiinţifică de valoare. Un astfel de scop putea să fie realizat doar dacă aduceam alături de membrii redacţiei şi creatori de valoare. Şi am reuşit. Personalităţi remarcabile din domeniul ştiinţific şi cultural mi s-au alăturat şi astfel proiectele editoriale au fost realizate an de an. Relaţia editori-autor s-a stabilit pe respect, preţuire şi admiraţie. Pentru a răsplăti fidelitatea şi încrederea autorilor care au contribuit la succesul obţinut – unul remarcabil –, Editura Excelsior Art va marca cel de al 25-lea an de activitate şi prin editarea unui Dicţionar al autorilor care au încredinţat operele domniilor lor spre a fi editate şi publicate de către editura pe care o conduc.
Începând din această lună, voi încerca să readuc în memoria cititorilor o parte din lucrările lansate de Excelsior Art pe piaţa de carte între anii 1990 – 2014, însoţite de note bio-bibliografice ale autorilor.

TURCUS

Aurel TURCUŞ

Val după val
Premiul Filialei Uniunii Scriitorilor din România, 2002

„Eu şi dedublarea, credinţă şi povară, lucrare şi zădărnicie, iubire şi neantizare, căntare şi moarte” sunt contrapunctice, recursuri care întreţin rostirea poetică a lui Aurel Turcuş, într-un dialog cu sine, dar şi cu un univers străjuit aici de zicerile de taină ale înţeleptului atic Anacharsis.

http://www.excelsiorart.ro/carte/val-dupa-val.html

Acvila funerară

Atotcuprinzătoare
părelnicia
zămizleşte-amăgiri
precum luminoasa capcană
de vânat fluturi nocturni

Singura certitudine-i moartea
le spunea Anacharsis
învăţăceilor săi inocenţi

Şi în timp ce trist le vorbea
iute trecu peste frunţile lor
umbra unei acvile (parcă desprinsă
din stâlpul unui monument funerar)
ce-avea o pasăre vie în gheare.

Adăpost şi sceptru

Iată
eu locuiesc într-o casă străină
zidită de mine cu/şi fără de voie
iar «chivotul legământului
Domnului
este-ntr-un cort»
Într-un cedru singuratec
din vis
se cască o scorbură neagră
să-mi fie-adăpost
pentru vremi viitoare

Acolo mi se-ntăreşte înalt
tronul de domnie deşartă
pentru când voi avea
un sceptru-ofilit
din lujer de floare

Prin negura sângerie-a mileniilor

De pe un ţărm al unei  mări antice
bătrânul Anacharsis
în somnie
(mai limpede
decât trezia lamură în zori)
mă vede – aici trebăluind
zadarnic

Zâmbeşte-a râde blând
(ca-n cronice moldave)
şi geme au
au au putredo lume

Sub pojghiţa
prea-alunecoasă-a vremii
el mă zăreşte rostuit
în moarte
chiar înainte
de-a fi fost venit
în lumea dalbă
cea a altcuiva

Rătăcire

Doamne
îndelunga rătăcire-n Pustie
mi-a fost secat carnea până la os

Deznădăjduit
sufletul mi se clatină
ca frunza pe apă

De când veghez
să mi se-arate semnul
ziua – un stâlp de fum
noaptea – un stâlp de jar
mi s-a-mpăienjenit privirea
obosită

Cineva îmi joacă paşii la zaruri

Joc

Aşteptam vestea
mai-bună-mai-rea
de pe meridianul nostru incert

O păpuşă-de-viaţă-de-moarte
îmi juca pe căsăpite artere
ţinându-se de mână în horă
cu îngerul meu şi cu îngerul tău

Unduia privirea
ochilor mei stâlpiţi în zenit
făcând o echilibristică prea aiurită
pe firul invizibil de păianjen ceresc

Anunțuri

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s