Copilul nimănui


nu mai sunt3

De mic copil, mi-aduc aminte,
Umblam pe străzi, umblam hai-hui.
N-aveam o ţintă, nici plăcere,
Eram copilul nimănui…

N-aveam colegi şi nici prieteni,
Furam de prin grădini gutui,
Şi nuci, şi struguri, mere coapte,
Eram copilul nimănui…

Nu mă băga nimeni în seamă,
Eram ca puiul cucului
Şi mă priveau ca pe-o fantomă,
Ştiind că sunt al nimănui…

Dar poate într-o zi, ori noapte,
Căci vine rândul tuturor,
Voi fi privit mai cu blândeţe,
Eu fiind copilul stelelor.

Acolo, între stele, poate,
Unde ca-n vis voi medita,
Acolo sufletul meu veşnic
S-o odihni, s-o bucura.

Acolo, oameni buni, acolo,
Sus, deasupra cerului,
Acolo, unde-i veşnicia,
N-am să mai fiu al nimănui!

Din volumul M-am îndrăgostit de Mona Lisa, Emil Şain

Anunțuri

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s