Adolescenţă suspendată / 4 / Eu, Matei


adolescenta suspendata

Acasă, masa era pregătită pe verandă: două farfurii, două tacâmuri, în mijlocul mesei, o mică vază de cobalt, în care se răsfaţă câteva frezii. Lângă farfuria mea, un ou de ciocolată, acoperit de o folie, pe care este desenat un peisaj mirific.
– Unchiule, mă răsfeţi! Acceptă ideea că am depăşit faza dulciurilor şi, oricum, acest ou de ciocolată e mult prea frumos. Cum să mănânc un lucru ce-mi încântă privirea?
– Foarte bine! Păstrează-l!
În jur miroase a muşcată.
– Ei, ce facem astăzi? întreabă Ştefan, după ce o ajută pe Maria să strângă masa.
– Ce zici de o teleportare în timp?
Unchiul, zâmbind, răspunde:
– La ordinele tale, comandante! Care să fie nava?
– Cea mai la îndemână: vechiul şi nepreţuitul album de familie.
Ştefan scotoceşte în rafturile de sus ale bibliotecii. Mută carte după carte, bombănind ceva, nerăbdător să găsească obiectul căutat.
– În sfârşit, exclamă el. Ştii care-i problema? De o viaţă îmi propun să-mi schimb felul de a fi, nu esenţial, aşa, un pic, adică să fiu mai ordonat, mai disciplinat… Mai ales acum, când nu mai am pe cine să dau vina atunci când lucrurile din casă o iau razna şi se pitesc pe te miri unde…
Se lasă în fotoliul plasat între cele două corpuri ale bibliotecii. Mă aşez lângă el.
– Şezi comod? Bine!
Şterge cu palma coperta îmbrăcată în mătase, de culoarea mierii şi, înainte de a o deschide, oftează adânc. Respiraţia grea, precipitată, îi demască neliniştea şi, poate, teama de o întoarcere în timp.
Brusc, cu oarecare violenţă, foiletează albumul, răsfoind paginile de la sfârşit către început.
– Să luăm ca punct de plecare un eveniment fericit?
Fac semn din cap: da.
– Vezi tu, pentru fericire există, de regulă, doar câteva ocazii… Pentru mine, au existat atâtea cât să mă consider norocos, iar dintre ele se detaşează cea fixată în vara lui ’80 şi ceva…
Clipeşte des din ochi.
O şuviţă de păr îi alunecă pe frunte. Toată fiinţa mea e plină de duioşie, de dragoste pentru acest bărbat aparent puternic şi aspru, dar care, în realitate, este un monument de sentimente bune, chiar prea bune pentru cât merităm noi, cei care-l cunoaştem, care am profitat şi vom continua să profităm de bunătatea lui… Am o poftă teribilă să-i spun toate acestea, să-mi trec palma peste chipul brăzdat de riduri, dar mă abţin. Nu-i plac dulcegăriile…
– Vezi fotografia asta? Am făcut-o înainte de a urca pe puntea vaporului…

Cu siguranţă că astăzi este ziua mea norocoasă.
De o mie şi una de ori l-am rugat, pe bunul meu unchi, să-mi povestească despre acea vară fierbinte a deceniului opt, când, întâmplări care mai de care mai încurcate, imposibil de a fi rânduite în ordinea importanţei sau a gravităţii lor, i-au schimbat radical viaţa.
De undeva, din vecini, se aude lătrând un câine.
Mă tem că acest semn, venit din exterior, o să rupă vraja ce pluteşte în jur.
– Fotografiile, zice unchiul, nu sunt lucruri vii, dar ele durează în timp, omul e cel răpit întotdeauna prea devreme…
Rosteşte cuvintele într-un fel pedant, străin şi preţios, aşa cum nu-i este obiceiul. Scoate din album câteva fotografii, se ridică din fotoliu, şterge cu dosul palmei praful imaginar de pe tabla strălucitoare a biroului, apoi le înşiruie pe masă.
– Am adunat ceva imagini… Fii atent, vezi poza asta întunecată? A fost făcută pe când mă aflam în greva tăcerii…
O pală de vânt trânteşte cu zgomot fereastra deschisă a verandei.
Maria trece pe lângă noi, păşind încet, cu papucii ei de pâslă, ca şi cum s-ar teme să nu ne tulbure, închide geamul şi dispare în acelaşi fel cum venise: ca o umbră.
– Greva tăcerii? mă mir eu, mai mult pentru a reînnoda dialogul.
– Da! Şi te asigur că am dat ceva de furcă autorităţilor.
– Cum? întreb eu.
– Simplu. Prin anii ’80, un individ care declara grevă, oricare ar fi fost forma ei, era considerat nebun, sau răzvrătit. Eu am fost plasat, spre norocul meu, în prima categorie, deloc măgulitoare, dar infinit mai convenabilă. Eşti curios să afli de ce un om ca mine intră, aşa, pe gratis, într-o situaţie aiurea? Sau ai aflat?
– Nu! Mama, atunci când vine vorba despre acea perioadă, ia pe „nu cunosc detalii” în braţe, pretinzând că doar tu ai dreptul de a hotărî dacă, cum şi când, cele întâmplate atunci pot să devină subiect public…
– Bine face… Povestea a început de la o nedreptate ce mi s-a făcut atunci când, deşi plătisem bani grei pentru o excursie în Grecia şi în Egipt, am fost radiat de pe lista excursioniştilor înscrişi, dar care, pentru a beneficia de „undă verde”, aveau nevoie de semnături speciale. Muncisem ani şi ani pentru a aduna banii necesari, aşa că m-am simţit nedreptăţit şi umilit când, cu o săptămână înainte de plecare, am fost anunţat sec:
„Numele dumneavoastră nu figurează pe lista aprobată!”
Nu era prima oară când mi se refuza ieşirea peste hotare. De-a lungul anilor, am fost propus, de mai multe ori, să fac parte din diverse delegaţii ale Uniunii, aşa numitele „schimburi culturale”. Am avut chiar câteva invitaţii nominale, dar, de fiecare dată, după „studii” şi informări asupra „cetăţeanului Ştefan”, nu ştiu prin ce proces complicat de alchimie politică, eram eliminat. Sătul să tot stau la mâna celor ce hotărau cine merită o deplasare în străinătate, am început să strâng ban cu ban pentru a-mi plăti excursia. Numai că, contrar logicii, aveam să aflu că a deţine bani nu era suficient pentru a pleca peste hotare.
Refuzul, cel mai recent dintr-un şir lung, a fost picătura care a umplut peste poate paharul şi a stârnit furtuna în mine.
Pentru început, am aruncat flăcări verbale, protestând la ghişeu şi ameninţând. Mi-am dat seama, însă, că amărâta aia de funcţionară, speriată, intrată în panică, nu avea nici o vină.
Am plecat spre casă. La un moment dat, am constatat, că, de fapt, nu aveam casă. Locul în care locuiam era doar un adăpost vremelnic, incapabil să-mi inducă acel sentiment de posesiune, care, până la urmă, ne dă siguranţa şi o oarecare pacea interioară.
A doua zi, am depus un memoriu la cabinetul şefului meu direct, prin care îi aduceam la cunoştinţă decizia de a intra, imediat, în greva tăcerii pe timp nelimitat.
Am trimis câte o copie a memoriului la mai marele judeţenei de partid şi preşedintelui Uniunii de Creaţie.
Pe atunci, greva era o formă de protest interzisă.
Tocmai de aceea, câteva zile, nimeni nu m-a luat în serios. M-au lăsat să-mi fac numărul, convinşi că, fără o susţinere morală din partea colegilor, voi ceda şi mă voi întoarce în mijlocul turmei în care fusesem înregimentat.
Zilele treceau. Eu mă prezentam dimineaţa la program şi prestam în continuare serviciile pentru care fusesem angajat; gazeta ieşea şi viaţa continua.
Atunci, se poate întreba oricine, la ce bun să declanşezi o grevă? Ce a schimbat şi cu ce m-a ajutat?
Eram prezent la birou doar pentr a-mi face datoria, pentru a nu da nici un motiv şefilor să mă arunce în stradă.
După vreo săptămână, cei ce răspundeau de acţiunile, de modul de a gândi al fiecărui cetăţean în parte, aveau să intre în panică.
S-au adunat, s-au consultat şi au hotărât:
„Nebunu’ ăsta ne face probleme. Să-l rezolvăm, într-un fel sau altul, înainte de a-l ajuta să se transforme în erou naţional.”
Într-o dimineaţă, (eram în grevă de vreo zece zile) secretara m-a convocat în biroul şefului, unde, în prezenţa unui funcţionar de la Agenţia de Turism, mi-a înmânat biletul de călătorie.
Primul lucru pe care l-am făcut a fost să slobod un strigăt de victorie – un fel de eliberare a energiilor negative adunate în mine.
La plecare, spre Constanţa, am fost însoţit, până la gară, de voi, familia, şi de câţiva tineri care, nu ştiu cum, aflaseră modul prin care reuşisem să obţin plecarea în excursie…
Cam atât despre istoria unei acţiuni personale.

Fragment din romanul Adolescenţă suspendată, Corina Victoria Sein, 2005, Ed. Excelsior Art şi reeditat pe sport electronic, CD Destine în oglindă, 2013. CD-ul cuprinde nouă dintre romanele Corine Victoria Sein

Anunțuri

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s