Adolescenţă suspendată / 2 /Eu, Matei


eu matei1

Troleibuzul se opreşte brusc.
Stau chiar la mijloc, acolo de unde cele două jumătăţi ale vagonului, prinse în mişcarea ondulatorie a burdufului, mă aruncă dintr-o parte în alta. Îmi pierd echilibrul şi, pentru o clipă, am senzaţia că partea superioară a corpului o ia spre dreapta, în vreme ce picioarele tind să pornească spre stânga.
Chiar îmi place senzaţia asta trăsnită!
Şoferul, oarecum amuzat de deruta pasagerilor, anunţă jovial:
– Ultima staţie!
Sar de pe scara maşinii direct pe trotuar.
Primul lucru pe care-l fac este acela de a-mi arunca privirea spre ghereta din staţie, unde o adolescentă stă sprijinită pe marginea gemuleţului şi zâmbeşte provocator.
Privesc în jur pentru a-l descoperi pe cel căruia fata îi adresează un salut atât de suav şi promiţător.
Sunt singur.
Ceilalţi călători se împrăştiaseră care încotro.
„Aha, eu sunt fericitul, îmi zic, e de bun augur să fii întâmpinat astfel, să primeşti pe neaşteptate o porţie zdravănă de încredere în tine… Şi ce ochi, Doamne! Numai un dobitoc ar trece mai departe prefăcându-se că nu s-a întâmplat nimic.”
Mă opresc în faţa ei. Trec în revistă mulţimea ziarelor aruncate într-o dezordine totală pe rafturile de fier, vopsite în alb, scorojite de soare, şi o întreb, aşa, în treacăt, din vârful buzelor:
– Nu te plictiseşti?
Fata se uită la mine cu un zâmbet larg, puţin crispat şi, poate că doar în închipuirea mea, ironic.
Mă aşteptam la o cu totul altă reacţie din partea ei: să înflorească brusc, să fie provocatoare, să i se citească pe chip dorinţa de a mă reţine cât mai mult în preajma ei…
Dezamăgit, mă retrag, dar nu înainte de a-mi impune o ţinută elegantă, sobră şi superioară.
Trec mai departe, ţeapăn şi mândru, ca un cocoş fudul care a pus stăpânire pe ogradă şi defilează ţanţoş, dar cu stângăcie, pentru că ştie că, de undeva, dintr-un colţ, toate mişcările îi sunt urmărite de nişte puicuţe, între care una ţine morţiş să fie observată şi, temându-se să nu piardă ocazia, se lansează în jocul seducţiei: îşi dă ochii peste cap, antrenează genele într-un veritabil tremolo şi încă nu ştiu câte trucuri vechi de când lumea, reuşind, recunosc, să aprindă curiozitatea şi să aţâţe simţurile ipoteticului partener.
Ea, necunoscuta, „prinţesa gazetelor”, a avut, de îndată ce a observat că îi acord atenţie, ideea nefastă de a mă trata ca pe un nimeni, ca şi cum nu aş fi demn de nasul Măriei sale. Trebuie pedepsită: o las, cum se zice, cu ochii în soare; culege ceea ce a semănat: anonimatul. Nici nu vreau să ştiu cine este, cum o cheamă…
Prin atitudinea mea voi reuşi, dacă nu am reuşit încă, să o arunc pe încrezută într-o perfectă stare de confuzie, cu mintea blocată într-o serie de incertitudini. În aceste clipe, cu siguranţă, se ceartă cu sine:
„Ce m-o fi apucat? Mi se oferă şansa de a cunoaşte un băiat drăguţ şi eu ce fac? Îl alung, anulând orice posibilitate de a-mi face un prieten… Dar nu-mi închipuiam că o să dea bir cu fugiţii, ca un laş… Cine a greşit? Eu!”
„Aşa, fetiţo! Culpabilizează-te şi învaţă să fii mai sociabilă, mai atentă cu băieţii, altfel rişti să rămâi veşnic pe capul „bătrânilor”, frumuseţea nu-i de ajuns să cucereşti un băiat bun ca mine…

– Matei, mă iau eu la rost, tu te auzi ce spui?
– Sunt un bou, rostesc eu, printre buze, mestecând silabele, pentru a nu le lăsa să devină sonore, dacă fata-mi place, de ce nu am rămas lipit de ghereta ei, să o sorb din priviri, să-i vorbesc despre cât de frumoasă este, să o anunţ că am de gând să o aştept la ora la care termină slujba şi, în final, să o invit la cofetărie? Aşa trebuia să procedez… Promit să „repar” totul data viitoare.”
Mulţumit şi mândru tare, îmi înfund mâinile în buzunarele adânci ale pantalonilor şi mă îndrept spre capătul staţiei, unde, ca de fiecare dată, mă aşteaptă Ştefan, fratele mamei şi cel mai bun prieten al meu, rezemat de peretele exterior al cabinei.
Iată-l!
Pare absent, ca un om care se află aici pentru că altfel nu se poate.
Pleoapele uşor căzute saltă zorit, descoperindu-i ochii de un albastru obosit, iar părul lui alb îi străluceşte în lumina soarelui.
Doamne, cât ţin la el!
Acest gând îmi aduce o stare de nelinişte şi mă trezesc tremurând de spaimă: dacă într-o bună zi nu-l voi mai afla sprijinit de perete?
– Matei, ai obosit?
Mă arunc în braţele lui şi-l strâng puternic, ca şi cum ar fi pentru ultima dată.
– Domol, domol, că-mi frângi oasele…
– Mi-a fost dor de tine…
Unchiul îmi prinde faţa între palmele lui mari, aspre, dar nebănuit de ocrotitoare, privindu-mă în tăcere, preţ de câteva clipe.
Pornim, unul lângă celălalt, păşind cu pas măsurat, de-a lungul străduţei ce mărgineşte un teren destul de mare şi se termină chiar în locul de unde râul, obligat să străbată oraşul, de la nord la sud, printr-un sistem de conducte complicat, năvăleşte zgomotos, strigându-şi parcă bucuria descătuşării. Zbuciumul lui se potriveşte, într-un mod ciudat, cu starea mea: mă fascinează, mă agită şi mă tulbură în acelaşi timp.
Ne oprim pe mal, fiecare cu gândurile, cu trăirile lui, şi privim jocul undelor: arabescuri, siluete, fragmente din ceva imaterial – o lume plină de mister, ademenitoare şi perfidă. Din când în când, oglinda mişcătoare a apei e luată în stăpânire de un roi de mici insecte, ce se zbenguiau cu mare entuziasm.
– Pe vremea copilăriei mele, râul era plin cu păstrăvi…
Nu vreau să stric armonia acestor clipe, aşa că îi strâng, în semn de aprobare, mâna, îndemnându-l să pornim mai departe.
Urcăm dealul şi, fără să ne oprim, chiar şi numai preţ de o respiraţie, coborâm pe cealaltă parte, traversăm izlazul, ocolind cu grijă o mică stavă de cai ce pasc iarba aspră, aproape uscată.
În apropiere, zburdă un mânz. După un timp, sătul să nu fie luat în seamă, se vâră sub burta iepei-mamă.
Scena, în mintea mea, capătă dimensiunile şi importanţa unui tablou casnic, în care domnesc drepturi şi îndatoriri acceptate de toţi.
Simt nevoia de a-mi trece palma peste spinarea curbată a mânzului, aşa că întind braţul spre cei doi: mamă şi pui.
Ştefan mă sfătuieşte să fiu prudent, atrăgându-mi atenţia că s-ar putea ca iepei-mamă să nu-i fie pe plac prezenţa unui intrus în intimitatea lor, riscând să mă aleg cu o lovitură de copită.
– Admiră-l şi dăruieşte-i dragostea ta doar cu privirea. Crede-mă, se poate şi aşa, şi, de cele mai multe ori, acest fel de a-ţi manifesta sentimentele este chiar mai potrivit…
– Da, dar nu e acelaşi lucru…
Unchiul se aşază în iarbă. La rândul meu, imitându-i mişcarea bătrânească, fac acelaşi lucru.
Mânzul renunţă brusc la îndeletnicirea sa şi, ridicându-şi fruntea bombată, înnobilată de o pată mare albă, trage zgomotos aer pe nări, slobozind un nechezat scurt şi, încordându-şi picioarele fragile, nespus de elegante, porneşte la trap, înscriind cercuri din ce în ce mai strânse, apropiindu-se încet, încet, ca într-un joc, de locul unde ne aflăm noi. Când ajunge destul de aproape, nechează din nou şi, rămânând parcă încremenit, întinde spre mine botul, ca şi cum mi-ar cere să-l mângâi. Mă ridic şi-i cuprind grumazul. Pe neaşteptate, mânzul, cu o mişcare blândă, ca şi cum nu i-ar fi fost pe plac manifestarea mea tandră, pleacă în iureş, aşa cum venise, înscriind cercuri, acum în sens invers, galopând. Se opreşte doar în clipa în care dă peste un smoc de iarbă.
Izlazul nu este un paradis pentru animalele aduse în zori la păscut de către stăpânii lor. Iarba, deloc crudă, mai mult arsă decât verde, e presărată cu flori de păpădie care împrăştie raze aurii. Prin crăpăturile minuscule – mici riduri pe scoarţa pământului – furnicile îşi văd de truda lor. Ici-colo, fluturi. Dintr-un tufiş, scoţând un sunet strident, aproape tragic, se ridică spre cer o pasăre puţin mai mare decât un pumn de copil. Simt cum mă cuprinde o senzaţie de frig, de parcă aş fi intrat într-o peşteră.
– Nepoate, e ora prânzului!

Fragment din romanul Adolescenţă suspendată, Corina Victoria Sein, 2005, Ed. Excelsior Art şi reeditat pe sport electronic, CD Destine în oglindă, 2013.

Anunțuri

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s