Fata Amurg / 1


Fata Amurg, 11

MARIA ÎŞI AUZEA parcă din ce în ce mai tare propriul pas, ritmat în tăcerea târzie. Îl vedea pe Vlad cu braţele sprijinite pe tăblia mesei, obosit, frământându-şi mintea cum să dea agitaţiei pe care n-o mai putea stăpâni o umbră de veselie, un ton de autoironie. Ea, în faţa ferestrei, căutând să-şi ascundă tresăririle sub o mască de indiferenţă. Fără îndoială, amândoi ştiau că cel care nesocotise jocul, până la urmă, va fi înfrânt. Erau implicaţi într-o poveste, cu adevărurile şi cu neadevărurile ei, poate aspră, poate sortită uitării, poate exemplară sau teribil de asemănătoare cu altele. Care era rolul ei în acest scenariu incomplet şi aproape sfârşit? Cum şi unde greşise? Poate prin nefericita întâmplare că era o femeie, mai plină de viaţă si de moarte, de dragoste şi de reţineri, dominată de imaginaţie, de intuiţie. Ceva licări în amintirea Măriei: „Poveştile trăiesc mai mult decât oamenii, tocmai datorită putinţei de a se repeta… Cine ştie dacă n-o vom lua cândva de la capăt…” Acum, propunerea lui de a trăi o vreme despărţiţi îşi pierduse tragismul. „De vreme ce totul este într-o permanentă devenire… Totul? Dar atunci şi dragostea este supusă transformărilor…”
Ţârâitul slab al soneriei îi întrerupse brusc şirul gândurilor, care ameninţau să devină tot mai apăsătoare. Se ridică şi se grăbi să deschidă uşa, neinteresând-o câtuşi de puţin cine putea fi nepoftitul, dar parcă temându-se de o nouă atingere a butonului.
– Aţi venit târziu acasă, o ia la rost o vecină de apartament. Am mai sunat de două ori. Poştaşul a vârât în cutia mea de scrisori şi corespondenţa dumneavoastră…
Ia plicul, fără a-i adresa o vorbă femeii. Recunoaşte scrisul. Îl deschide acolo, pe prag, în vreme ce vecina o observa cu atenţie, aproape intrigată. Curiozitate îndreptăţită, când ai în faţa ta o fiinţă care prezintă toate semnele că e ruptă de lume. Te întrebi dacă n-ai greşit tu cu ceva.
– Sper să nu fie vreo veste proastă …
Maria neagă cu o mişcare a capului. Vecina pleacă.
Din plic cade o hârtie de dimensiuni reduse, pe care o mână grăbită înşirase câteva cuvinte: „Vrei să mă vezi? Vino! Am nevoie de tine. Eva”.

Se cunoscuseră într-un hotel, cu vreo zece ani în urmă. Maria era angajată, pe timpul vacanţei, ca ghid turistic. O făcea pentru că îi plăcea, dar şi pentru a contribui la bugetul familiei.
În dimineaţa aceea ploua. Orizontul părea închis. Paşii vizitatorilor se afundau în mocheta groasă, peste alţii mai vechi, ai altor turişti. Se deschideau uşi. Animaţie. Totul în jur sugera agitaţia ocazionată de mutarea unei familii numeroase într-o casă ospitalieră. Până şi întocmirea formelor la recepţie avea ceva familiar. Acest prim contact era de fapt un pact, o acceptare în vederea unei schimbări: o mulţime de oameni, foarte diferiţi între ei, vor trăi aici, un timp, adoptând obiceiuri temporare. Măriei nu i-a fost greu să se supună acestor reguli. Din primele zile şi-a dat seama că, între obligaţiile ei de gazdă, cea mai importantă era aceea de a-i ajuta pe oaspeţi să se organizeze cât mai bine, program la care se angaja cu o participare completă. Interesul şi efortul ei au fost observate. În foarte scurt timp şi-a însuşit tainele meseriei. Se cufunda cu toată înflăcărarea-i tinerească în ceea ce făcea. Munca nu era o povară.
În dimineaţa aceea cu ploaie, dimineaţă într-un fel unică, Maria lua în primire ultimul grup de turişti. Peste numai două săptămâni, se încheia sezonul de vară. Poate de aceea Maria se apropiase cu un zâmbet uşor crispat de oamenii care o aşteptau într-un mic salon. „Rostul meu este să vă întâmpin, să vă cunosc şi să vă ajut să petreceţi câteva zile de neuitat…” Aceste cuvinte, menite a forma o punte de comunicare, sunaseră fals. Maria îşi plimbă privirea de la un chip la altul şi i se păru că observă la toţi cei prezenţi o anumită stinghereală. În încurcătură evidentă, Maria nu găsea nici măcar un gând, o idee de care să se lege. De pe braţul unui fotoliu, o adolescentă frumoasă, atrăgătoare, puţin ironică, puţin răsfăţată, o privea cu un surâs indecis: între compasiune şi îngăduinţă. „Stranie făptură”, conchide Maria. Adolescenta sări de pe braţul fotoliului. Cu mâna ei subţirică îşi aranjă rochia. Se aşternuse din nou o tăcere nelămurită. Măriei i se păru că inevitabilul s-a produs. Cineva din grup, pierzându-şi răbdarea, o să se o „reclame” şi, cu siguranţă, o să ceară un alt ghid. Desigur, îi părea rău. Numai un astfel de sfârşit nu-şi dorea. Să fie de vină timpul ploios sau era pur şi simplu epuizată? Nu! Hotărât, nu! Oboseala, proasta dispoziţie n-ar fi fost de ajuns. Şi totuşi, ceva o îndemna să renunţe. Dispeceratul poate că ar fi înţeles-o „Cine să mă înlocuiască? Majoritatea fetelor au şi cerut lichidarea.” Se simţea inutilă şi neînsemnată. Poate că îşi supraestimase forţele, din moment ce se lega de amănunte, printre care cel mai neplăcut era acea presupusă antipatie. Confecţionându-şi un zâmbet profesional, se pregătea să se retragă, cerându-şi scuze. Dar adolescenta se apropiase de ea căutându-i insistent privirea. „Eu sunt Eva. Mi-am pus atâtea speranţe în vacanţa asta. Bănuiesc că un ghid ca dumneata are imaginaţie, o să avem un program de activităţi bogat, nu-i aşa?” Maria îşi schimbă zâmbetul care deveni limpede. „Până acum n-am auzit decât păreri bune despre mine…  să-mi fie iertată lipsa de modestie…” îşi învinsese spaima, starea de slăbiciune trecătoare. Peste mare coborâse curcubeul. Zilele de concediu au fost din cele mai frumoase. În ultima seară, rezervată cinei de adio, Maria s-a apropiat de fată şi i-a spus: „Dacă şi aşa soarta ne-a aşezat în acelaşi oraş, ce-ar fi să ne mai vedem?” Eva afişa gravă, academică, un desăvârşit plictis. În cele din urmă, fără a încuviinţa sau a refuza, plecase urând „noapte bună pentru toată lumea.”

Fragment din romanul Fata Amurg, Corina Victoria Sein, 1987, Ed. Facla şi reeditat pe sport electronic, CD Destine în oglindă, 2013. CD-ul cuprinde nouă dintre romanele Corine Victoria Sein

Anunțuri

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s