El este acolo sus şi ne zâmbeşte


wllpaper_iarna_1280x1024

Mâine va fi un an de când am pierdut un prieten… Ce ciudat, am sentimentul ca  doar „a plecat puţin” vorba lui Sorescu,  sau că eu care, fără să vreau, îmi rup perioade lungi de timp punţile de legătura cu lumea… nu l-am mai văzut. Aşa cum a intrat în sufletul meu pe nesimţite şi mai ales neaşteptat a rămas  va şi rămâne, pentru ca o asemenea fiinţa de o nobleţe anacronica secolului XXI nu am mai întâlnit. Afară doar de cea care i-a fost alături o viaţa şi cu care s-a potrivit precum yng şi yang. Am amintiri de o valoare greu de egalat… M-a purtat împreuna cu Corina, iubirea vieţii lui şi minunata colaboratoare într-ale scrisului intr-o lume fascinanta! Cum aş putea să uit acele emoţii pe care le încercam când eu, o furnicuţa dintr-o cu totul alta lume, le eram alături lor, maeştri într-ale scrisului şi  altor scriitori valoroşi la lansările de carte? Şi unde mai pui ca mă făceau să mă simt importanta… Nu mai trăisem asemenea emoţii pozitive.… Cum aş putea să uit după amiezile de vineri când ne întâlneam ca nişte vechi prieteni la o masa şi cleveteam cate în luna şi în stele? Cum aş putea să uit cărţile dăruite cu dedicaţie… cărţi din care răzbătea sufletul lui clocotitor, agerimea mintii şi spiritul ludic? Cum aş putea să uit câta grijă avea de prieteni… şi cum sărea în ajutorul lor? Cum aş putea să uit câte griji şi probleme îşi făcea, nu pentru el, ci pentru Corina şi cum încerca delicat să mă facă ministru de externe în rezolvarea lor aşa încât să-i fie bine?

Nu, toate acestea nu le voi uita!  Doar restul…
El ESTE acolo sus şi ne zâmbeşte…şi atâta vreme cât noi îl purtam în suflet e printre noi!
Livia Brânzan

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s