Cer – Pământ; Tăcre– Cuvânt


1o 20

Iată că a trecut un an de când, într-o noapte geroasă de iarnă, 11 decembrie 2012, ai decis să te odihneşti; erai obosit şi întristător de îngrijorat, de preocupat, folosindu-ţi bruma de energie ce mai pulsa în tine pentru a le asigura celor dragi un oarecare echilibru, pregătindu-ne pentru ceea ce urma să se întâmple; plecarea departe de noi într-o altă lume de care, omeneşte, ne e teamă. Aveai, în acele ultime zile, o dorinţă aproape supraomenească, aceea de a te asigura că mă aflu în preajma ta pentru a-mi transfera atât gândurile tale pozitive, cât şi proiectele pe care nu ai avut vreme să le înfăptuieşti. Eu nu putem decât să-ţi promit că voi respecta întocmai vrerile tale şi să încerc să-ţi transmit ideea că eram conştientă de faptul că nici eu, nici tu nu mai puteam amâna clipa… Te chema Dumnezeu la El. Şi ai plecat… Cer – Pământ; Tăcere – Cuvânt! sunt sunetele şi imaginile în care te voi regăsi mereu. Pentru mine luna decembrie era luna în care m-am născut şi luna în care ne-am cunoscut: 22 decembrie 1966… Mi-a fost dat, ne-a fost dat să ajungem la un capăt de drum tot într-un decembrie. Luna decembrie este acum şi luna naşterii tale veşnice, aşa că am hotărât să-ţi adresez mulţumiri simple şi sincere pentru grija şi dragostea cu care m-ai înconjurat, pentru puterea ta de a mă sprijini în creşterea şi devenirea mea profesională; nu am întâlnit  un alt artist care să nu cunoască, să nu încerce să cultive invidia, să-şi iubească cu atâta înverşunare semenii, să-i primească în inima lui pe toţi cei care aveau nevoie de un cuvânt bun, de un sfat şi chiar de dragoste.

În aceste clipe, cu prilejul împlinirii unui an de la trecerea ta la cele veşnice, mă gândesc la activitatea şi la personalitatea ta complicat de complexe şi de complete, la harul cu care ai fost înzestrat şi pe care l-ai slujit aşa cum te-a îndemnat sufletul tău nobil. În această zi de decembrie, după un an de viaţă fără tine, stăpânită de vii, adânci şi sincere emoţii, trebuie să-ţi spun că te-am preţuit, te-am respectat şi te-am iubit… Aievea îţi văd zâmbetul şi lumina din ochi, aud şi răspunsul scurt: Ştiu! Oare ştii şi cât de mulţi admiratori, cititori ai cărţilor tale te iubesc? Tuturor ne e dor de tine. Grijuliu, cum ai fost, ne-ai lăsat cărţile tale şi astfel ne potolim dorul. După cum au curs zilele anului în care ai fost absent dintre noi pe plan fizic, dar foarte activ pe plan spiritual şi cultural, încep să cred că atât contemporanii cât şi generaţiile viitoare îţi vor acorda întotdeauna preţuirea şi cinstirea pentru tot ce ai lăsat – cărţile tale. De acolo de unde eşti, din acel loc binecuvântat, ştiu că veghezi asupra noastră. Suntem mulţi şi vom continua, fără răgaz, să lăsăm memoriei colective un semn distinct şi un portret realist al scriitorului Emil Şain.

Cer – Pământ; Tăcere – Cuvânt! Sunt cuvintele care-mi dau putere. Mă simt onorată şi împlinită pentru faptul de a fi avut şansa să-mi număr anii petrecuţi lângă şi cu tine. Perioada în care am mers pe acelaşi drum, dar şi cea pe care am trăit-o înaintând spre apus umăr lângă umăr, pe cărări paralele, am ştiut să ne păstrat nobilele sentimente de respect şi preţuire nealterate.

Emil Şain, acum, la final de mesaj, îţi cer să mă ierţi pentru tot şi pentru toate câte ţi-o fi greşit. Priveşte, de-acolo, din Steaua în care lacrima s-a întors, cu îngăduinţă şi umor la ce se întâmplă în lumea în care eu am rămas; e lumea în care noi ne-am cunoscut şi am trăit frumos şi demn.
Odihneşte-te în pace!

Corina Victoria Sein

Un comentariu la “Cer – Pământ; Tăcre– Cuvânt

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s