Pe când oraşul avea un festival…


Copy of 9

TIMIŞOARĂ, FLOARE RARĂ, era un festival conceput şi realizat de Emil Şain. Se ţinea, dacă-mi amintesc bine, în fiecare an şi consta într-o competiţie a muzicii tinere. Poate ar fi meritat o sală pe măsură, deoarece Clubul CFR era de fiecare dată neîncăpător. Noi, ziariştii, luam loc la balcon, iar Emil, gazda manifestării, realiza, pe scenă, prezentarea muzicienilor. Nu era un moment în care muzica pop-rock să fie prea iubită de autorităţi, care preferau manifestările folclorice cu texte modificate conform indicaţiilor partinice. Clubul devenea o oază nespus de fertilă în zilele în care se perindau formaţiile vocal-instrumentale din judeţ, având o alură occidentală, aliniată perfect la stilul anglo-american care cucerise ţările libere. Trebuie spus că acele formaţii îşi făceau rost cu greu de instrumentele şi dispozitivele acustice, mai ales din Germania de Vest sau chiar din Marea Britanie. Componenţii grupurilor aveau o educaţie muzicală specială, conectaţi fiind, aici, în Vestul României, la noutăţile emise la Radio Europa Liberă şi alte posturi, primind discuri şi benzi de la rudele din străinătate. Era cu adevărat o floare rară această Timişoară muzicală, care venea cu ecouri de pop-rock autentic, adesea acordat la accente autohtone. Trebuie spus că de cele mai multe ori textele erau îndrăzneţe, o să dau aici doar exemplul formidabilei formaţii ŞAH-MAT din Buziaş (dispărută între timp…), care strecura un mesaj satiric, cu iz de pamflet, vizând aspecte sociale din viaţa pe care o trăiam. Emil le acorda o atenţie specială, el însuşi devenind scriitorul care, sub mantia satirei avea să realizeze o amplă critică a societăţii noastre. Televiziunea, radioul nu se prea grăbeau să imprime acele piese cenzurabile, care făceau deliciul spectatorilor. Uneori nu ne venea să credem că acest festival este posibil în ţara mini-revoluţiei culturale după model maoist. Această rezistenţă prin muzică era un fenomen foarte frecvent, mai toate aşezămintele culturale şi sindicatele având, în această parte a ţării, formaţii vocal-instrumentale, iar festivalul lui Emil Şain le-a adunat sub umbrela lui protectoare. Era o competiţie totodată, o etalare de valori, concertând nu doar cei mai cunoscuţi, precum STELELE sau CLASIC XX, (PHOENIX la ora aceea, cred, plecase deja în străinătate), dar şi debutanţi, pentru care festivalul era un mijloc de a se face cunoscuţi, în plin centru al Timişoarei. Clubul CFR a intrat în acest fel în circuitul unei muzici bune, care era emblema generaţiei şaptezeciste pe tot mapamondul. O muzică mai rar ascultată în zilele noastre şi în contextul nostru social. Aceea a fost o perioadă fastă, de aur, a pop-rock-ului, ai cărui reprezentanţi au fost sprijiniţi cu generozitate de îndrumători şi organizatori cu talent muzical şi literar precum Emil Şain. Acest aspect trebuie amintit, subliniat şi tipărit, pentru a nu intra în sertarele uitării, de care, din păcate e plină ţara noastră.

Lucian Bureriu

Anunțuri

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s