Emil Şain, între umorul liric şi poezia zâmbetului


es q

În umbra cărţilor se găseşte omul care le-a însufleţit cu existenţa sa, printr-o dăruire totală. În umbra omului stau cărţile, ca  o parte din întreg, ca mărturie a unui destin de excepţie. Viaţa îi oferă satisfacţia împlinirilor în multiple  domenii de activitate, pentru care a fost programat. Emil Şain este mereu pe fază şi dedicat succesului. Cu sinceritate şi pasiune, a fost mereu animatorul unei redutabile mişcări culturale din această zonă, pe care a pus-o pe roate şi a făcut-o să strălucească. Înainte de a se retrage în lumea propriei prese şi a creaţiei literare, Emil a fost omniprezent pe scenele creaţiei unei lumi artistice, a amatorilor care comiteau artă din pură pasiune, pe care astăzi putem doar să o regretăm. Emil a fost managerul unei mari întreprinderi cultural-artistice, o ajuta să se exprime scriindu-le textele, compunându-le muzica, regizând şi organizând manifestări de amploare. Festivalul său de muzică pop-rock a lansat nenumărate formaţii, care şi-au conturat, în timp, identitatea. Ecourile acelor experienţe, trăite intens de Emil Şain, nu s-au pierdut, har Domnului! Simţul umorului, un umor benign, punctat adesea cu accente de critică socială, strecurate cu măiestrie în vremuri de cenzură, a primit undă verde din partea autorului şi vede astăzi împlinirea prin tipar.
Volumul de proză al Nostalgiilor este, de fapt, o antologare a unor momente din cărţile anterioare, care ţintesc o actualitate permanentă, cu vocaţie de clasicizare. Emil se instalează, cu proza lui, la masa lui Caragiale. Viziunea sa asupra lumii, a spiritului românesc, cu savoarea, dar şi cu tarele sale, se înscriu în marea proză, în specia atât de rară a momentelor, schiţelor şi scenetelor. Observarea  amănunţită a realităţilor se traduce într-un comentariu sintetic tăios, care însă nu se transformă în negativism şi nu emite sentinţe fără drept de apel. Emil lasă societăţii speranţa unei şanse mai bune, speranţă pe care o construieşte şi într-un mod paradoxal, ca şi când şi-ar da singur o lovitură de imagine, printr-un măiestrit volum de poezie. Dar nimic din poezia sa nu este experiment. De această dată, tonalitatea scrisului său se schimbă, atingând o gravitate emoţionantă, deşi păstrează pe undeva o undă de umor fără de care n-ar fi el însuşi. Fără complicaţii metaforice specifice genului liric, discursul poetic are o fluenţă de o simplitate copleşitoare. De la şoaptă la strigăt, lirica lui Emil devine un dialog cu lumea, plin de mărturisiri, rugăminţi şi nostalgii. Reflecţiile existenţiale sunt de un dramatism adesea vecin cu tragicul, dar şi aici, ca şi în scrierile sale de proză, rămâne loc pentru speranţă, pentru încredere.
Volumele de faţă sunt un succes şi un incontestabil pas înainte. Cine acordă doar tinereţii apanajul scrisului se află în eroare. Senectutea îşi are, şi ea, farmecul ei.

Lucian Bureriu

Anunțuri

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s