Surâsul bunului simţ – In memoriam Emil Şain/2


Emil S3

Cu unii prieteni te vezi aproape zilnic şi prietenia dobândeşte o patină rutinieră, se banalizează. Am evitat asemenea prietenii, ştiindu-le pândite de primejdia epuizării prin oboseală. Există, desigur, şi excepţiile de rigoare. În ceea ce mă priveşte însă, am preferat întotdeauna prietenii cu care mă văd rar, dar care îmi întreţin un sentiment cu totul aparte, de confort rar, dar care îmi întreţine un sentiment cu totul aparte, de confort sufletesc, asigurat de simplu fapt de a-i şti acolo unde sunt, la locul şi rostul lor, îndeplinindu-şi, consecvenţi şi discreţi, lucrarea pentru care au fost hărăziţi. Un astfel de prieten a fost Emil Şain. Ne lega un sentiment de reciprocă şi afectuoasă preţuire, născut spontan de cum ne-am cunoscut, cine mai ştie când va fi fost asta, în urmă cu peste treizeci de ani. Ne vedeam cam o dată pe an, doi şi n-am să uit niciodată surâsul cu care mă întâmpina. Un surâs al bunului simţ. Al bune cuviinţe. Al discreţiei. Paradoxul lui Emil e acela că, în ciuda intempestivei etichete de „umorist”, care ar trebui să-l definească, nu l-am văzut niciodată râzând dezlănţuit. Poate alţii îl vor fi văzut, deşi nu cred; eu nu. Eu nu-l ştiu decât surâzând cu un fel de sfială care nu-i umbrea însă bucuria din privire. Emil nu era un umorist. Umoristul e cel care ţine cu tot dinadinsul să-i facă pe alţii să râdă. Emil era, pur şi simplu, un scriitor cu simţul umorului. Asta înseamnă că, poate,  mai mult trist sau îngândurat fiind, era înzestrat cu acel senzor capabil de a detecta aura ilară sau derizorie a vieţii, aceea care rezidă mai întotdeauna în faptul cotidian. Căreia ştia apoi să-i dea expresia promptă şi cu egală virtuozitate în proză sau vers. Cred că era animat de o perpetuă nevoie de a comunica, ceea ce ar explica nu doar marea productivitate, ci a polivalenţa sa: poezie, proză, inclusiv roman, teatru pentru copii, scenarii radiofonice, nimic din toate astea nu i-au fost străin, om sociabil şi spiritual, critic fără agresivitate, vesel fără trivialitate, vegheat de discreţie şi aşezat pe un fond care-i era constitutiv, dar mereu disimulat, de îngândurare.

L-am reîntâlnit vara trecută. La Editură, bineînţeles. Ne-am fotografiat. Ceea ce m-a surprins atunci a fost expresia de tristeţe din ochii săi. Îl ştiam suferind, dar acum, de curând, vestea că a împlinit trei sferturi de veac, a estompat mesajul din vară al privirii sale. De acea, când inexorabilul s-a produs totuşi, am resimţit acut, ca pe o senzaţie fizică, golul dezolant pe care plecarea lui l-a lăsat în locul şi rostul în care-l ştiam de atâta lungă vreme. Un gol care poate fi umplut doar prin c ele pe care ni le-a dăruit. Din păcate, Dumnezeu e lipsit de simţul umorului, deşi El ni-l hărăzeşte, dar sunt sigur că va preţui surâsul şi bucuria pe care Emil le-a făcut-o semenilor prin lucrarea sa de o viaţă. 

Radu CIOBANU

Din volumul In Memoriam – Lacrima s-a întors la stea, Editura Excelsior Art, 2013

 

Anunțuri

2 comentarii la “Surâsul bunului simţ – In memoriam Emil Şain/2

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s