Vestul American şi artele plastice


001În anii optzeci am participat le ceva formidabil pentru România de atunci, o expoziţie itinerantă de arte plastice reprezentând lucrări originale şi copii care aveau ca temă uriaşa colonizare a Vestului unui continent în ascensiune. La vernisaj au participat personalităţi de vază din cadrul Ambasadei SUA, ambasadorul Sir Richard Davis-Jr, ataşatul cultural şi delegaţi din partea organizatorilor. Păstrez şi azi, când pot vedea, în California, la faţa  locului excelente expoziţii de arte plastice,  Programul de sală de atunci, care cuprindea fotografii ale picturilor, sculpturilor şi grafică, alături de prezentarea evenimentelor care au determinat aceste faimoase demersuri artistice. “ Ne-am bucura să constatăm că expoziţia noastră oferă imagini familiare vizitatorilor, întrucât, noi, americanii, recunoaştem contribuţiile numeroase pe care poporul ţării dumneavoastră le-a adus civilizaţiei Americii de Nord”, ne spunea atunci, cu politeţe şi curtoazie Mitchell A. Wilder, director la Amon Carter Museum of Western Art, Fort  Worth, Texas, pe care l-am imprimat pe reportofon. Voi decupa doar câteva elemente, care sunt parte componentă a ocupării Californiei şi a instaurării unei noi civilizaţii în arealul San Francisco, ilustrate de un mare număr de plasticieni care au intrat în patrimoniul Statelor…

Numărul coloniştilor veniţi în Vest era atât de mare încât îl concura pe acela al empresarios-ilor mexicani. Instabilitatea guvernului din Mexic, oficialităţile care practicau metode de administrare, veneau în conflict cu coloniştii americani, educaţi în spiritul principiilor democratice. Când în 1824 generalul  Antonio Lopez de Santa Anna a prelut puterea guvernamentală în Mexic, revocând constituţia liberală, coloniştii americani s-au răzvrătit, în TECHAS. În urma victoriei de la San Jacinto, texanii şi-au declarat independenţa. Mexicanii au considerat aceasta un act de agresiune şi şi-au retras ministrul acreditat la Washington. Preşedintele american James K. Polk l-a trimis pe generalul Zachary Taylor în Sud-Vest, ceea ce a declanşat războiul. Taylor a cucerit pe rând localităţi californiene, Metamoros, Monterrey, Saltillo. Generalul Wienfield Scott a ocupat Veracruz, Puebla şi Mexico City. Prin tratatul de pace SU au obţinut regiunile New Mexico, Arizona, California, părţi din  Nevada, Utah, Colorado şi Texas. Pentru ceea ce reprezenta două treimi din Mexic, SU au plătit 15 milioane de dolari.

Faptul că statul California are drapelul propriu, un urs pe fundal alb, atestă o perioadă de autonomie pe care şi-a declarat-o. Ulterior, după trecerea la SU, a fost adoptat şi drapelul naţional, aşa că în mai toate locurile fâlfâie şi astăzi ambele drapele.

Revenind : una din picturile naive, anonime ale expoziţiei reprezintă TELEGRAPH  HILL din San Francisco, o movilă plină de corturi. Întemeiat în 1776 de spanioli, San Francisco a fost la început un fort militar (numit Yerba Buena) şi un important centru al misionarilor, el devenind o înfloritoare aşezare urbană în urma descoperirii aurului. SF îşi câştigase reputaţia internaţională şi datorită climatului excelent şi un liniştit stil de viaţă care a dăinuit până azi. Corturile surprinse de pictor sunt ale călătorilor de curând sosiţi, înainte de a traversa Sierra către terenurile aurifere.

La 20 de ani de la escoperirea aurului californian, San Francisco devenise metropola coastei pacifice a Americii. Oraşul era antrenat în toate aspectele avântului minier, era port de aprovizionare, centru bancar şi teren de relaxare pentru oamenii minelor. Oraşul, City, era o adevărată arenă a manifestărilor culturale şi disputei politice, leagăn al desfrâului.

George Henry Goddard realiza în 1888 o uimitoare frescă panoramică a oraşului şi împrejurimilor sale (Bay Area), cu străzile drepte şi faliile  tectonice, cu laguna în care se găseşte Delta în care se varsă fluviile Sacramento şi St. Joachin. Această  imagine  panoramică este parcă văzută de la mare înălţime, dintr-un avion, zburând în direcţia Oceanului Pacific. Ea indică aşezarea oraşului pe ţărmul dinspre golf a peninsulei, la adăpost de vânturile vestice.

Henry Miller prezintă o acuarelă din 1855, cu case, chinezi, FERMA BACKER , CALIFORNIA, peisaj cu tentă naiv-explicativă, cultivând detaliul unui început de bunăstare rurală. Dintre miile de oameni care au invadat California, numai câţiva s-au îmbogăţit cu adevărat, de pe urma minelor. Un mare număr de colonişti se aşează pe malurile fluviilor Sacramento şi St, Joachin. Lucrătorii chinezi  fuseseră aduşi pentru a suplimenta forţa de muncă insuficientă, utilizată în mine. Mai târziu aceştia aveau să se dovedească deosebit de utili în construirea căilor ferate transcontinentale care, în anii 1870-80 au legat răsăritul de apus.

Descoperirea celor mai uşor de exploatat zăcăminte de aur cunoscute în istorie au făcut ca numărul locuitorilor acestei regiuni pacifice să crească într-atât încât ea a fost declarată stat. Mijloacele de comunicaţie erau partea slabă a regiunii. S-a inventat expresul cu ponei, o reţea de ştafete pe care mesagerii călări duceau spre California sacii poştali. Pictorul George M. Ottinger surprinde cu un realism fotografic  imaginea ultimului ponei în galop, alături ridicându-se un rând de stâlpi de telegraf. Guvernul finanţa în 1861 companiile The Pacific Telegraph Company şi The Overland Telegraph Company.

Altă atracţie unică, imortalizată în cel mai clasic stil european de Thomas Hill în 1884, a fost cea a arborilor gigantici din regiunea Yosemite, SEQUOIA  SEMPERVIRENS, din apropierea satelor clanului indian Mariposa. (Tabloul se găseşte la Kennedy Galleries, New York).  Aceşti titani veşnic verzi sunt cei mai masivi arbori din lume şi reprezintă, probabil, cele mai bătrâne organisme vii. Vârsta unuia  din aceştia, doborât pentru lemn de construcţie,  a fost apreciată la peste 3000 de ani. Adevăratul monarh al acestor uriaşi este denumit Gigantul cărunt,  cu un diametru de 11 metri. Modelul acestei picturi mai trăieşte şi astăzi, din moment ce am avut şi eu ocazia să-l văd şi să-l confrunt cu poza din prospectul expoziţiei americane.

Alţi artişti plastici din expoziţie, (mă refer doar la cei stabiliţi în California), James M. Alden, englezul nativ Thomas Moran, absolvent al artelor frumoase din Philadelphia, renumit pentru peisajele sale din Vest, câteva din acestea influenţând Congresul SUA să declare Yellowstone primul parc  naţional al Americii. MĂREŢIA CANIONULUI, pictată în 1902 este de o frumuseţe copleşitoare, ca şi CEŢURILE ŢINUTULUI YELLOWSTONE.  Charles M.  Russel , nativ american, provenind din oameni  înstăriţi, a preferat retragerea din St. Louis în lumea simplă, vânzându-şi pânzele geniale pe mâncare şi băutură. Pictura de un realism dinamic, quasi-cinematografic, DUELUL LUI BUFFALO BILL CU YELLOWHAND este la loc sigur, în Fort Worth, Texas. Au fost expuse şi gravurile ÎNTOARCEREA LUI RADISSON şi OASTEA LUI CORONADO (1922), LEWIS ŞI CLARK (1905),  NEGOŢUL CU  PIEI. Russel a  fost  supranumit artistul-cow-boy, un geniu care  chiar a practicat şi profesia de văcar…Albert Bierstadt a pictat MUNŢII STÂNCOŞI, originalul capodoperei  realiste aflându-se la Fogg Art Museum, Harvard University. Leonard Baskin, grafician modern, a etalat gravura SITTING BULL (1971),  lucrare grotescă în tuşeuri simple şi sugestive.  Frederic  Remington a fost prezent cu VÂNĂTOR INDIAN, o pictură parcă în mişcare, studii de portret în tuş şi sculptura în bronz GOANA, o construcţie piramidală, de o perfecţiune  renascentistă, având, totodată dinamismul dramatic al lui Rodin. Unii plasticieni americani au evoluat în  manierele europene, fără influenţele unor curente precum impresionismul sau expresionismul, alţii au inovat, în stiluri ce aveau să anticipeze modernismul american, cu stilizări şi simplificări expresive  ale limbajului plastic. Unii comentatori, inclusiv români naturalizaţi în State privesc   printr-o fantă îngustă şi pe nedrept generalizatoare pe americani, care ar avea o „lipsă de complexe faţă de Kitsch”, spre deosebire de Europa (!). Aşadar, în Statele Unite fenomenul ar fi privit ca „o calitate”, „toată lumea îl cultivă”, ceea ce  atestă „un anumit nivel cultural”.  Dar în  europeizatul San Francisco,  Rodin este expus în aer liber în spaţiile Universităţii Leland Stanford. Într-un pavilion expoziţional din Golden Gate Park,  am savurat o expoziţie itinerantă de  impresionişti francezi. Nu departe, în cel mai clasic stil, trona statuia lui Francis Scott Key, textierul imnului The Star Spangler Banner, nu departe era şi bustul lui Beethoven, nu cubist, ci clasic,  de la Music Concourse Community. Totul de un bun gust ce nu are nimic cu experimentul  conter-culture. Se spune că Brâncuşi ar fi vrut să reediteze Coloana infinitului, sub forma unui zgârie-nori romboidal, iar în fiecare romboid să fie un apartament de locuit. “Aşa vedea el ideea de Golem”. Golem? Mă rog, poate nu chiar cel din Praga sau din “Der Golem”, filmul lui Paul Wegener. Un monstru artificial, însufleţit pe dinăuntru. Nu-i prea târziu ca ideea unei asemenea clădiri să-i fie vândută lui Trump, care ar fi în stare s-o şi materializeze. Sunt convins că ar ieşi un kitsch  newyorkez absolut. Să nu uităm însă  nici acel  cal cu zvastică, sculptura postmodernistă  dintr-o expoziţie  românească propulsată mai de mult de ICR în SUA.

 Matei Călinescu, vorbind  tot din America  e mai puţin sever, în volumul FIVE FACES OF MODERNITY. KITSCH ne spune că „Nu mai există diferenţe  între artă şi viaţă. Orice este permis în artă e permis şi în viaţă”, „abandonarea puritanismului şi a eticii protestante”, „fenomenul consumismului irepresibil, teama de plictiseală şi nevoia de evadare”, jocul şi parada au contribuit la dezvoltarea fenomenului kitsch contemporan, care „este unul din produsele cele mai tipice ale modernităţii”, saturat de un „eclectism tolerant, generos, atotcuprinzător”, „artă de consum, cum spun teoreticienii mişcării pop”. Kitschul a apărut ca urmare a revoluţiei industriale, se orientează spre consumerism, servicii, viaţă modernă şi civilizată(!), observă Călinescu, „îl eliberează pe om de conştiinţa neliniştitoare a timpului”. Aşadar, în vremurile noastre au apărut „Piticii moderni pe umerii uriaşilor antici”. Absolut superb.  (În foto, Frederic  Remington, GOANA)

LUCIAN BURERIU

Anunțuri

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s