Recuperarea Balcanilor


Lucian Bureriu

Dacă decupăm din istorie nişte faze care ţin de tembelismul sinistru al conflagraţiilor, putem spune că, geopolitic, Primul Război Mondial n-a avut loc. Ceea ce au încercat Marile Puteri să realizeze la Paris, la Tratativele de Pace, adică acel cordon sanitar care să separe Occidentul de ciuma roşie, s-a destrămat, fiecare în felul lui. Doar Polonia a rămas între frontierele trasate atunci. Cehia s-a separate de Slovacia, România Mare şi-a păstrat doar nucleul  din ceea ce a fost ea interbelic. Cât despre Iugoslavia, uniunea sârbilor, croaţilor şi altor neamuri s-a refăcut la loc, aproape exact ca înainte de 1914. Uniunea Europeană va trebui să recupereze bucată cu bucată ceea ce a fost un singur stat, punând condiţii de pre-aderare sau făcând, de la caz la caz, abstracţie de ele. Dacă în cazul României şi Bulgariei au contat mai puţin eforturile stagnate ale dezvoltării economice, fiind mai importantă poziţia lor, cu deschidere la Marea Neagră, cu Balcanii relaţiile sunt diferenţiate, ca şi cu Ukraina şi Moldova. Există divergenţe fireşti în privinţa luării în considerare ca ţări europene a Turciei, Rusiei sau Israelului, care se întind pe alte continente. Dar zona albă care sunt Balcanii nu se poate impinge pe alt continent. Că spaţiul fostului regat sârbo-croat trebuie să ispăşească, de la atentatul de la Sarajevo la războiul lui Miloşevici, asta aşa este şi depinde de evoluţia evenimentelor din ţările respective. Sancţiunea NATO, separarea unui Kosovo şi Muntenegru sunt argumente pentru o aderare, în timp, la structurile euro-atlantice şi la valorile promovate de ele.  Trebuie ţinut cont şi de emanciparea economică şi politică a fostei Iugoslavii, adevărată vitrină a Estului socialist. Sub regimul lui Tito a fost creată o infrastructură absolut compatibilă cu civilizaţia central-europeană şi chiar occidentală. Ar fi păcat să se întrerupă şosele şi căi ferate. Cu toate distrugerile din 1999, fostele ţări iugoslave se prezintă mai bine decât România, în care regimurile  communist şi  post-comunist au distrus până şi moştenirea imperială. La ora asta Serbia ortodoxă nu are ieşire la mare, cum nu au nici ţările care i-au fost duşmane, Austria şi Ungaria. Dar sub aspect economic şi al calităţii materialului uman depăşesc unele membre  UE, mai ales România şi parţial Bulgaria. Serbia va fi o piesă valoroasă a Uniunii. Când va fi convinsă că albanezii kosovari sunt o populaţie mult mai veche în zonă, urmaşii tracilor, când vor recunoaşte statul nou creat, se vor mântui de duhul urât mirositor al naţionalismului extremist. Sunt convins că Serbia îşi pregăteşte ambalajul perfect pentru a fi livrată în bună stare Europei. Nu va putea trăi mereu în trecut. Kosovo şi Muntenegru aparţin  de facto Europei, prezintă numeroase avantaje pentru Uniune. Coasta dalmată, Croaţia, reprezintă doar o uvertură în integrarea Balcanilor în continentul de care aparţin. Politica externă a României ar trebui să recunoască, în fine, statalitatea kosovară, să nu mai pună beţe în roate celor care încă n-au ajuns la masa imperială a Europei. Ţinând partea sârbilor într-o perioadă în care ei înşişi vor să renunţe la atitudinile care le-ar dăuna aderării la UE. De ce nu şi la NATO? Şi nu o spun cu ironie. România ar trebui să se pună pe treabă serios pentru a ajunge din urmă gradul de laboriozitate a sârbilor. O viziune lucidă a politicii noastre ar trebui să aibă în vedere, desigur, unele neplăcute aspecte, cum ar fi răul tratament al minoritarilor vlahi, sabotarea frontului ruso-sârbo-român din Primul Război, ocuparea integrală a Banatului şi împărţirea acestuia în 1919. Unele fapte trebuie uitate pentru a putea trăi în viitor, aşa cum şi vecinii noştri vor uita ajutorul românesc dat aviaţiei americane, sub preşedinţia d-lui Constantinescu.  „Admiterea Croaţiei provoacă melancolie la Bucureşti”, spune chiar DEUTSCHE WELLE, care  l-a sprijinit pe Băsescu împotriva aşa-numitei loviturii de stat. După o tentativă timidă de a se opune aderării Croaţiei la UE fără un mecanism de monitorizare post-aderare, „România acceptă situaţia fără niciun entuziasm”, adică unii politicieni, că n-au românii nimic împotriva Croaţiei. Desigur, de ortodoxă ce se consideră, România a fost evaluată, în UE, mereu cu o severitate sporită, cred demnitarii români. Trompeta prezidenţială, guvernul condus de Emil Boc a formulat obiecţii publice faţă de admiterea Croaţiei fără existenţa unei severe monitorizări post-aderare, ameninţând  că ar putea uza de dreptul său de veto. În numele lui Băsescu, Baconschi avertiza că dacă ni se refuză intrarea în Schengen, Bucureştiul ar putea să se opună aderării Croaţiei. Însuşi Traian Băsescu, în nume propriu, aşa cum şi-a permis să spună că el, în numele României, nu e de acord cu Kosovo, iniţiase această linie mai dură. Ulterior Baconschi, cu ocazia vizitei sale la Zagreb în 6 martie 2012, a revenit la linia normal, agreată de UE,  dar reticenţa faţă de admiterea Croaţiei s-a păstrat şi a fost pasată Monicăi Macovei, care a considerat că e corupţie în Croaţia, iar cineva va trebui să răspundă, a declarat  sever Monica Macovei. Numai că există în România şi o reticenţă de altă natură. În mod tradiţional românii „simpatizează cu sârbii (s.n.) cu care se identifică din multe motive, privindu-i pe croaţi cu circumspecţia pe care o manifestă şi faţă de maghiari”. Ei văd în aderarea fără condiţii a Croaţiei o favoare pe care occidentalii o fac ţărilor cu care au mai multe lucruri în comun în ordinea tradiţiei istorice. Prestaţiile româneşti  nu s-au bucurat în Vest de receptivitatea sperată.  Linia   Monicăi Macovei „nu a putut fi preluată la un nivel politic mai larg, căci era deja un subiect otrăvit în România. Tabăra opusă preşedintelui a părut mereu încredinţată că Monica Macovei ar fi pus obstacole în calea ridicării MCV-ului, furnizând Comisiei Europene o viziune exagerat de sumbră asupra realităţii româneşti”. Nici guvernul actual nu manifestă  niciun entuziasm, deoarece România şi Bulgaria, deşi au un avans de peste şase ani, rămân pe mai departe singurele ţări marginalizate, periferice, care sunt supuse pe termen nedefinit unui mecanism de supraveghere. „Denunţarea unilaterală a acordului stabilit cu Comisia Europeană pe monitorizarea în justiţie, aşa cum a ameninţat ministrul de Externe Teodor Baconschi, ar putea atrage măsuri legate de fondurile europene alocate României, susţin experţii . Baconschi avertiza că, dacă Mecanismul de Cooperare şi Verificare îi va fi menţinut României, atunci nici Croaţia nu va intra în UE fără un asemenea mecanism”, spun ştiriştii că ar fi afirmat demnitarul român. Nu acceptăm Croaţia fără MCV… Serbia nu trebuie decuplată de Croaţia la intrarea în UE. Nu s-a înţeles la Bucureşti că această decuplare este temporară şi că amestecul în treburile balcanicilor nu ne aduc nici un folos. Baconschi afirma sus şi tare principiile şefului său, la comanda sa. Şi iată, Croaţia, catolică, intră în UE fără aprobarea noastră şi, culmea, fără MCV. Băsescu l-ar fi delegat pe Antonescu să-l reprezinte. Antonescu nu l-a reprezentat la Zagrab pe preşedinte, ci o ţară care se  numeşte România. Va rămâne în memoria mulţimii  celebra confuzie, la o conferinţă de presă cu prezidentul Croaţiei, unde Băsescu a spus CRAIOVA în loc de CROAŢIA. Precum sârbii,  croaţii trebuie să uite bâlbele unor politicieni care se vor mereu în central atenţiei. Serbia a fost doar pentru moment decuplată, suntem siguri.

Lucian BURERIU

Anunțuri

3 comentarii la “Recuperarea Balcanilor

  1. Cand eram de-o schioapa, ne jucam, in mod responsabil, desigur, in tarana, netedaa, si fara pietre, iar dace erau pietre, le alegeam….Jocul se numea „Tarile”. Aruncam briceagul, in asa fel ca sa sa se infiga dumnealui, in patratul marcat cu un, ciot de lemn, si unde se infingea, ne demarcam teritoriul, (can asa cum or facut) stalin si hitler in mai deunazi cu Romania Mare)…da noi eram copii, ce stiam noi ca de fapt jucam politica lumii de la inceput, si pana in ziua de azi…Apoi, trebuie sa marturisesc, ca eu am pierdut intotdeauna la acel joc, si la capace, si la belota…si n-am prea fost bun nici la fotbal…Intre timp am pierdut briceagul, si nu am avut nevoie sa-l inlocuiesc, ca ce nevoie am eu de briceag, intr-o lume in care avioane de hartie au bombe, cu care dace privesti la televizor, poti vedea distrugerea civilizatiilor umane, ca si cand ar fi fost copii, jucand, cum ne jucam noi mai (parca deunazi) „Tarile”…
    No, c-asa zic eu, de la euzicasa,

    Doamne-ajuta, si mai ganditi-va mai aproape de casa! Ca-i rece pe-afara!

    http://euzicasa.wordpress.com

    Apreciază

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s