Istorie emanată de Bucureşti (Absenţa aproape totală a Banatului)


Lucian Bureriu

Dacă Timişoara n-ar fi intrat în istorie prin lovitura dată comunismului (şi aceea contestată de naţionalişti prin inventarea unor „implicaţii externe”), nici volumul recent de istorie a României, Editura „Corint”2002, nu ne-ar fi băgat în seamă. Faptul că nu ne-am diferenţia de Transilvania este fatalmente generalizat, viziunea aceasta integratoare aparţinând vechii şcoli din care face parte unul dintre autorii volumului, marelui istoric Şerban Papacostea, semnatar şi al altei cărţi corintiniene, „Evul mediu românesc”. Nu s-au găsit încă autorii unei istorii „regionale”, dacă vreţi şi dacă nu doriţi să apreciaţi identitatea acestei „Ţări” (denumită astfel foarte româneşte, în fond) „a Banatului”. Îngâmfaţii profitori de la Bucureşti se mai împiedică, inerent, de noi, de pildă, recunoscându-şi indirect „defecţiunea” tradiţională în privinţa minorităţilor; „În ceea ce priveşte Banatul, însuşi Consiliul Suprem (marile puteri, minus România, n.n.) a trasat graniţa între România şi noua Iugoslavie… regiune pe care armata română a ocupat-o în iulie 1920”. Adică armata română a ocupat România. Nimic despre ocuparea Banatului de către armata sârbă, în 1919. Din mormânt Ceauşescu mai cenzurează . Nu se putea omite, într-o interpretare pozitivă, o chestie negativă: ocupând o Budapestă, abandonată deja de trei zile de „bolşevicul” Kun Bela, “Brătianu intenţiona să instaleze un guvern dornic să încheie pacea în condiţii favorabile României, dar din cauza INTRANSIGENŢEI SALE ÎN PROBLEMELE TERITORIALE aliaţii occidentali s-au întors împotriva lui”. Retirându-se prim-ministrul , Banatul a fost lăsat de izbelişte. Dar ce litigiu despre minorităţi avea loc la Paris? „…identic cu cel ce cauzase atâta AMĂRĂCIUNE (!) în relaţiile dintre România şi puterile occidentale la Berlin în 1878: statutul civil al evreilor din România”. Brătianu confirmă astfel continuitatea antisemitismului românesc tradiţional, aflătoriu până şi în sănătoasa lume a satului. Guvernul Vaida-Voivod, masonit la Paris a salvat, pe moment, imperiul nou-creat. O geometrie imperioasă a aşa-zisei „Desăvârşiri a naţiunii române” o constituie capitolul semnat de un misterios Keith Hitchins, care pune sub titlul „Făurirea României Mari” toate bisnisurile Vechiului Regat, de la „Independenţa” din 1866-1881, la Primul Război Mondial, aşezând ţările cu oarece populaţie românească, aflate sub stăpânirea, „trecătoare”, a străinilor, pe o pantă a scurgerii implacabile a râurilor şi dorinţelor în direcţia Bucureştilor. Noul stat n-a fost un dar al Antantei, ci biruinţa unei lupte pe rupte de sute sau mii de ani pentru făurirea unui stat ultramodern şi eventual „central-european”, cum spun cei ce nu cunosc geografia Estului şi istoria trădării la români. Oricum, momente de referinţă, ca decretarea Timişoarei capitală ungară sub Carol Robert d`Anjou, căderea comitelui timişorean Lossonczy în 1552, asediul paşoptist maghiar din 1849 etc. lipsesc istoria de prezenţa unui Banat civilizat şi europeist. Un teritoriu ciuntit, cu amalgam populaţionist şi buget greblat din sertăraş, actualmente. Se plăteşte anonimatul istoric cu birul cel greu către Capitală.

Lucian Bureriu

Anunțuri

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s