„Acest secol a avut o mie de ani”


Cartea cu acest titlu este a lui Pierre Miquel.  Subliniem câteva afirmaţii, care nu mai necesită comentarii. Aşadar, Gobineau a fost primul rasist, scriind despre „inegalitatea raselor”, inventând apologia „sângelui arian”. Chamberlain îi urmează: „dacă nici o naţiune nu e pură rasial, ea se poate rasa prin segregaţie”. Ratzel măsoară craniile, Wilser descrie „dolicocefalul blond”, o întreagă teorie. În secolul XX se pare că „inegalitatea repartizării spaţiilor se poate corija doar prin război”. Germanii nu sunt mai antisemiţi decât francezii sau ruşii. Germania nu e mai imperialistă decât Anglia sau Franţa. Naţionalismul francez nu e mai puţin arzător ca pangermanismul. Francezii au investit în căile ferate ruseşti pentru a înlesni ţarului mobilizarea armatei. Germanii construiesc calea ferată spre petrolul Baghdadului, momentan exploatat de britanici şi dorit de SUA. Preşedintele Wilson se indignează când polonezii şi românii, în urma primului război mondial, încearcă să îndepărteze de la urne milioane de alegători evrei şi se ceartă între ei pentru regiunile învecinate bogate. După război, America pare „cea mai bine plasată, în ruinarea Europei, pentru a realiza noua revoluţie trehnică”, observă autorul cu o maliţie demnă pentru o cază mai bună. Wilson e organizatorul unei păci fără victorie, dar pentru a feri Germania de pericolul bolşevic, edifică statele-cordon sanitar, ca Iugoslavia, România, Polonia, Cehoslovacia …Nici una din noile naţiuni „nu era o democraţie de tip occidental, aveau doar toate instituţiile copiate după model occidental… Lenin era, la origine, kalmuk… Trupele române, invadând Ungaria erau înarmate de Aliaţi, neexistând totuşi un ordin al acestora de ocupare a Budapestei lui Kun Bela. Pilsudski îşi doreşte propriul tampon, eliberarea Ukrainei pentru a se distanţa de Rusia lui Lenin; ca răspuns, Tuhacevski ocupă Kievul şi asediază Varşovia. Sikorski îl face să se retragă, ajutat de francezii printre care era şi viitorul general de Gaulle. Polonezii naţionalişti anexează Bielorusia şi Ukraina. La Baku orientalii ţin un congres al „celor aflaţi în afara istoriei”; republicile orientale „nu vor juca niciodată un rol internaţional”. Asia Centrală a contribuit cu militari în al doilea război mondial şi atât. În afara furnizării de materie primă, statele aflate în această zonă nu au contribuit cu aproape nimic la civilizaţia mondială. Sovieticii au introdus peste tot alfabetul chirilic, academiile locale au lucrat la prefabricarea unor identităţi naţionale, mai mult sau mai puţin conforme adevărului. Chiar şi acum, pentru a-l completa pe autor, zona aceasta ciudată lunecă prin timp din inerţie, colorându-se eventual cu puţin islamism şi dictatori de provincie.

Din Planul editorial 2013 – Primul Război Mondial n-a avut loc, Lucian Bureriu

 

Anunțuri

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s